Franks: Modificarea OUG 50/2010 este o condiţie pentru acordarea următoarei tranşe

Autor: Marius Radu 28.10.2010

Modificarea OUG 50/2010 privind contractele de credit ale populaţiei într-o formă "satisfăcătoare" va reprezenta o condiţionalitate pentru eliberarea următoarei tranşe din acordul stand-by, a declarat şeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks, citat de Mediafax.

"Trebuie să avem o ordonanţă satisfăcătoare, altfel nu vom putea continua. Nu este vorba numai de noi, ci şi de Comisia Europeană (...) Da, este o condiţionalitate", a răspuns Franks întrebat dacă OUG 50/2010 este o condiţie pentru eliberarea următoarei tranşe.

Surse oficiale au declarat miercuri pentru MEDIAFAX că FMI a transmis băncilor comerciale, prin intermediul BNR, un formular tip, în care fiecare instituţie de credit va trece pierderile potenţiale calculate în cazul în care ar aplica strict prevederile OUG 50/2010.

Franks a avut joi o întâlnire cu preşedintele Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor, Viorel Şefan, pe tema Ordonanţei 50/2010.

La finalul întâlnirii, Viorel Ştefan a anunţat că FMI ar putea condiţiona acordarea următoarei tranşe din acordul stand-by de modificarea OUG 50/2010 până la data de 15 decembrie, unul dintre amendamente vizând eliminarea referirilor la contractele în derulare.