Băsescu a promis FMI că nu promulgă legile privind TVA redusă la alimente şi neimpozitarea pensiilor

Autor: Barbulescu Ovidiu 28.10.2010

Preşedintele Traian Băsescu a promis oficialilor FMI din misiunea de evaluare a acordului stand-by că nu va promulga legile privind TVA redusă la alimente şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale.

"Guvernul nu caută soluţii pentru compensarea veniturilor care nu s-ar încasa prin aplicarea TVA redusă la alimente sau neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, pentru că FMI nu le ia în calcul. Cei de la FMI au primit asigurări de la preşedintele ţării că ambele legi nu vor fi promulgate şi vor fi retrimise Parlamentului", au spus sursele citate.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat la începutul săptămânii trecute un proiect de lege iniţiat de parlamentari PSD, PC şi PNL prin care TVA scade de la 24% la 5% pentru pâine, carne, lapte, ulei şi zahăr.

În aceeaşi zi, Camera Deputaţilor a adoptat şi o propunere legislativă a deputatului PDL Mircia Giurgiu de modificare a Codului Fiscal, care prevede că "venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin scăderea din venitul din pensii a sumei de 2.000 de lei neimpozabile lunare". Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.