Muhammad Yunus, Premiul Nobel pentru Pace, este azi la Bucureşti/ de Ziarul de Duminică

Profesorul Muhammad Yunus, născut în 1940, în Chittagong, Bangladesh, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, va fi prezent la Bucureşti pe 29 octombrie, în cadrul Social Business Tour 2010, o iniţiativă care promovează antreprenoriatul social în şase ţări din Europa Centrală şi de Est. Yunus a obţinut un doctorat în economie la Vanderbilt University din SUA, a fost lector la Chittagong College din Bangladesh (1962-1965), profesor asistent la Middle Tennessee State University din SUA (1969-1972), director adjunct în Divizia de Economie Generală/ Comisia de Planificare a Guvernului din Bangladesh (1972), profesor asociat şi şef al Catedrei de Economie de la Chittagong University din Bangladesh (1972-1975), apoi profesor la aceeaşi universitate şi director al Programului de Economie Rurală din Bangladesh (1975-1989), director de proiect la Grameen Bank Project din Bangladesh (1976-1983) şi consilier în cadrul Guvernului Interimar din Bangladesh (1996). Din 1983, deţine funcţia de Managing Director la Grameen Bank, instituţie pe care a fondat-o, cu scopul de a acorda microcredite populaţiei sărace. Banca de microcredite acordă împrumuturi fără garanţie şi fără documente cu putere legală fermierilor, pescarilor, întreprinzatorilor săraci.

Din 1978 şi până în 2010, fost distins cu peste 100 de premii naţionale şi internaţionale. Iar din 1992 şi până în 2010, a primit titluri onorifice din partea a 45 de universităţi ale lumii. De asemenea, deţine un număr de peste 40 de alte titluri speciale, acordate de instituţii de pe patru continente.

Muhammad Yunus a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în 2006 ca urmare a sistemului de microcredite acordat populatiei sărace de către Grameen Bank.Politica dusă de Yunus s-a materializat în construirea de locuinţe şi şcoli, dezvoltarea comunităţilor, precum şi a infrastructurii de comunicaţii a ţării. Conceptul există în prezent în peste 40 de ţări.
Editura Curtea Veche lansează cu prilejul prezenţei profesorului Muhammad Yunus în România traducerea unei cărţi semnate de el în colaborare cu Karl Weber - "Construirea afacerilor sociale. Noua formă a capitalismului".

"M-am implicat pentru prima dată în problemele sărăciei în calitate de profesor universitar - spune Yunus în cartea sa -, după care, aproape întâmplător, implicarea mea a devenit una personală. Am ajuns să mă confrunt eu însumi cu aceste probleme, deoarece în Bangladesh, ţara mea natală, sărăcia se întâlneşte la tot pasul. Mai cu seamă foametea cumplită din 1974 m-a determinat să ies din spaţiul campusului universitar şi să acţionez nu doar în calitate de academician şi om de ştiinţă, ci, mai ales, în calitate de activist social.

Cu toţii ne confruntăm cu astfel de situaţii. În caz de dezastru, cei mai mulţi dintre noi nu ezită să îşi asume rolul social cerut de compasiunea umană. Însă, în ceea ce mă priveşte, rolul asumat în acel moment de criză a devenit chemarea vieţii. Am renunţat la poziţia academică şi am fondat o bancă - o bancă pentru săraci.

Acesta a fost primul pas al unei călătorii care continuă şi astăzi. După cum voi arăta în această carte, ultima etapă a acestui drum constă în zămislirea şi înfăptuirea ideii unei noi forme de capitalism şi a unui nou tip de întreprindere, bazat pe generozitatea oamenilor şi definit de mine drept afacere socială. Este vorba despre un model de afacere ce îşi propune să elimine o dată pentru totdeauna problemele sociale, economice şi de mediu şi, totodată, să reducă din consecinţele multor altor probleme de care suferă de atâta vreme omenirea: foametea, lipsa de locuinţe, bolile, poluarea, lipsa de educaţie. Acest proiect s-a născut odată cu criza din 1974.

În acea vreme, Bangladesh - ca nou stat independent - era într-o stare deplorabilă. Distrugerile care au urmat Războiului de Eliberare Naţională, cauzate de armata pakistaneză, împreună cu inundaţiile, seceta şi musonii au împins milioane de oameni într-o situaţie disperată. Mi se părea cu atât mai dificil ca, în timp ce asupra celor din afara campusului universitar se dezlănţuia foametea, eu să le vorbesc studenţilor despre teorii economice sofisticate. Am perceput dintr-o dată lipsa de relevanţă a conceptelor economice tradiţionale, puse în faţa foametei şi a sărăciei. Şi am înţeles că trebuie să părăsesc campusul şi să îi ajut cumva pe nefericiţii din Jobra, comunitatea învecinată cu campusul Universităţii Chittagong. Tot ceea ce puteam spera era să ajut măcar un singur om pe zi.

În încercarea de a vedea cum aş fi putut să îi ajut pe alţii, am învăţat multe lucruri despre Jobra, despre locuitorii ei săraci şi despre neputinţa lor. Aşa am ajuns să înţeleg efortul celor lipsiţi de resurse de a obţine acele infime sume de bani de care aveau nevoie pentru a-şi duce viaţa de azi pe mâine.

M-a impresionat îndeosebi povestea unei femei care a luat cu camătă de la un negustor nici mai mult nici mai puţin decât 5 taka, echivalentul a circa 7 cenţi americani. Avea nevoie de această infimă sumă pentru a cumpăra bambusul necesar manufacturării unor scăunele ce urmau a fi vândute. Dobânda percepută pentru un astfel de împrumut era foarte mare, ajungând până la 10% pe săptămână. Însă mai dureroase decât aceasta erau condiţiile aferente impuse: femeia era nevoită să-i vândă cămătarului toate produsele pe care le realiza, la preţul stabilit chiar de acesta."