ING: Un euro de 5 lei ar ajuta exporturile, dar nu şi economia

Autor: Liviu Chiru 27.10.2010

Exporturile ar urca cu 4% dacă euro ar urca la 5 lei şi ar rămâne acolo, însă efectul asupra creşterii economice este incert, spune Nicolaie Alexandru-Chideşciuc, economistul-şef al ING Bank.

"O depreciere permanentă cu 10% a leului - ceea ce ar echivala cu un curs de 5 lei pentru un euro, fără o revenire ulterioară - ar urca exporturile cu 4% şi ar adăuga un punct procentual la creşterea Produsului Intern Brut. Deprecierea leului ar putea avea însă un impact negativ asupra altor variabile, cum este consumul privat, astfel că în loc de sprijinirea economiei, ar putea să conducă la o contracţie", consideră Chideşciuc.

Creşterea cursului ar afecta pe de o parte preţurile produselor importate, dar şi ale produselor şi serviciilor locale care sunt indexate la euro, cum sunt tarifele la telefonia mobilă. În plus, în condiţiile în care două treimi din creditele populaţiei sunt în valută, creşterea cursului ar însemna un efort mai mare cu plata ratelor lunare şi deci mai puţini bani pentru consum.

Pe primele opt luni ale anului exporturile au totalizat 29,3 miliarde de euro, în creştere cu 25%, în euro, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Chideşciuc notează că România a avut în perioada de criză cea mai rapidă creştere a exporturilor dintre ţările din regiune, deşi deprecierea leului nu a fost cea mai puternică.

"Deprecierea monedei poate explica diferenţele dintre performanţele unor ţări faţă de altele. Dar performanţa mult mai bună a României (din perspectiva exporturilor - n. red.) are alte explicaţii, una fiind forţa de muncă ieftină care i-a permis să producă maşini ieftine", apreciază economistul ING.

În plus, România a putut să profite şi de programele de înnoire a parcurilor auto din economiile mature din vestul Europei, unde producătorul local Dacia a înregistrat creşteri substanţiale.

Chideşciuc concluzionează că deşi cursul are rol în susţinerea exporturilor, factori precum cererea externă sau forţa de muncă ieftină au un impact mai puternic.

Prognoza ING este că euro va încheia anul acesta la 4,3 lei, uşor mai sus faţă de nivelul actual. În schimb, până la sfârşitul lui 2011 euro ar urma să coboare la 4,25 lei, respectiv la 4,1 lei în decembrie 2012.