Stadionul Lia Manoliu, Pasajul Basarab şi autostrada Medgidia-Constanţa vor fi gata în cel mult un an

Autor: Cristi Moga 27.10.2010

Lia Manoliu sau Pasajul Basarab sunt proiecte care ar trebui finalizate în următoarele luni, în timp ce autostrada Medgidia - Constanţa este aşteptată pentru vara anului viitor. Mai sunt o serie de proiecte de lungă durată, precum Autostrada Transilvania sau reabilitarea Transalpina, dar din urmă vin foarte puţine proiecte pentru constructori, astfel că 2011 pare un nou an "pe minus", scrie revista Business Construct.



Autostrada Medgidia Constanţa, stadionul Lia Manoliu şi centura oraşului Sibiu sunt cele mai importante contracte în derulare de pe piaţa locală ale firmei germane de construcţii Max Boegl, afirmă Romeo Boţocan, şeful companiei.

Trei proiecte mari, cu o valoare cumulată de 350 de milioane de euro, dar care ar trebui finalizate integral în următoarele opt luni.

"Ar mai fi de menţionat şi demararea de curând a străpungerii Splaiul Independenţei - Autostrada A1, valoarea contractului semnat în 2007 fiind de 146 de milioane de euro", mai spune Boţocan.

Situaţia firmei nu este singulară. Potrivit informaţiilor existente, maghiarii de la Arcadom, care au avut anul trecut venituri de 35 de milioane de euro din lucrările realizate la mallul Atrium Center din Arad, vor înregistra în acest an o scădere semnificativă a veniturilor, ţinând cont că proiectul de la Arad a fost finalizat în primăvară, iar alte contracte de acest gen nu au fost începute.

Asemănătoare este situaţia firmei israeliene Danya Cebus, constructorul mallului Cotroceni Park, care anul trecut a intrat în topul constructorilor cu afaceri de 118 milioane de euro.

Firma mai are în prezent în lucru doar o serie de proiecte de locuinţe mai mici şi intenţionează să intre pe piaţa de infrastructură, unde însă lucrurile nu par mai "roz" decât la centre comerciale.

"Anul acesta a fost «rateul» cu parteneriatul public privat de la Comarnic-Braşov cu Vinci Aktor, licitaţia pentru extinderea reţelei de metrou care nu este finalizată şi licitaţia de la Deva - Orăştie, care din câte ştiu nu este nici aceasta finalizată. Din păcate, alte noutăţi nu prea sunt. La metrou ştiu că erau la un moment dat vreo 23-24 de firme interesate. În rest, n-au fost licitaţii spectaculoase în acest an", spune Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor în Construcţii (ARACO).

El adaugă la această listă şi continuarea procesului de extindere de către reţeaua de hipermarketuri Kaufland, care atacă oraşele medii din Transilvania şi ar putea investi anul viitor alte câteva zeci de milioane de euro în magazine.

Marile contracte din următorii ani ar trebui să vină însă tot din infrastructură, unde la ora actuală se lucrează la doar circa 300 de kilometri de autostrăzi şi centuri ocolitoare ale marilor oraşe, la nivel de autostradă.

Cel mai mare proiect de infrastructură în derulare este pe mâinile americanilor de la Bechtel care lucrează la tronsoanele Câmpia Turzii - Gilău şi Suplacu de Barcău - Borş ale Autostrăzii Transilvania, în timp ce un al doilea proiect important de autostradă în derulare - Moara Vlăsiei Ploieşti, tronson de 42,5 kilometri - este împărţit de firmele locale PA&CO Internaţional (Costel Căşuneanu), Euro Construct Trading '98 (Dan Besciu), Spedition UMB şi Com-Axa (Dorinel Umbrărescu).

Un alt contract important în derulare al unui antreprenor romând din construcţii este modernizarea şi reabilitarea DN 67C Bengeşti - Sebeş, cunoscut drept Transalpina, drum cu o lungime de 148 de kilometri. Proiectul a fost câştigat de către firma Romstrade a lui Nelu Iordache, iar valoarea estimată a contractului este de 385 de milioane de euro.

Vor fi fonduri pentru finalizarea unui asemenea proiect, în condiţiile în care constructorii se plâng că nu pot lucra în situaţia în care statul întârzie cu lunile să îi plătească?

"Pledăm acum pentru o abordare mai fermă în vederea inventarierii cât mai complete, nu zic exhaustive, a investiţiilor publice începută încă din anii '90. Trebuie stabilit care sunt necesare şi care sunt cele pentru care nu se pot aloca bani în viitorul apropiat şi mediu, deoarece sunt multe investiţii începute fără a avea resurse pentru a fi finalizate. Din acest motiv sunt multe firme încurcate. Pe lângă faptul că nu pot fi începute proiecte noi, trebuie achitate şi datoriile acumulate de către stat, şi nu mă refer doar la rambursările de TVA, ci la lucrări executate şi neachitate", a conchis Plosceanu.

Max Boegl

Romstrade

FCC Construccion

Bechtel - Autostrada Transilvania