Brutarii îşi „dospesc“ singuri specialiştii

Autor: Dorin Oancea 25.10.2010

Asociaţia Naţională a Industriilor de Morărit şi Panificaţie din România (ANAMOB) a lansat în această toamnă un proiect de pregătire profesională a specialiştilor în panificaţie, patiserie, morărit şi cofetărie, finanţat de Uniunea Europeană cu 4,5 milioane de euro în următorii trei ani.

Companiile de morărit şi panificaţie se confruntă cu o lipsă de lucrători calificaţi şi bine pregătiţi, situaţie generată atât de reducerea interesului sistemului de învăţământ pentru astfel de calificări şi scăderea numărului de clase, cât şi de lipsa candidaţilor, astfel încât companiile sunt nevoite să îşi pregătească proprii lor specialişti.

Proiectul ANAMOB presupune înfiinţarea a două centre de formare profesională, în Bucureşti şi la Galaţi, dotate cu utilajele necesare, cu laboratoare şi cu profesori de specialitate. Prima serie de cursanţi va începe activitatea în martie-aprilie 2011, iar pe perioada celor trei ani de finanţare centrele vor pregăti în jur de 350 de specialişti.

"Am trimis chestionare companiilor din asociaţie în care îi întrebăm ce calificări doresc, câţi oameni vor să pregătească şi în ce perioadă. În cel mult două luni vom şti exact ce calificări se cer şi câţi cursanţi vor fi", explică Viorel Marin, preşedintele ANAMOB. În paralel, profesorii pregătesc cursurile în baza cărora se vor acorda calificările.

Cursurile vor fi gratuite, cel puţin pe parcursul celor trei ani în care proiectul este finanţat de UE prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013. Cei 50 de instructori vor fi recrutaţi din sistem, din mediul universitar şi din cel liceal, dar vor fi şi experţi privaţi de pe piaţă.

În cele 4,5 mil. euro ponderea cea mai mare o deţine achiziţia de utilaje de morărit, panificaţie, patiserie şi cofetărie şi a unui laborator de analiză a calităţii produselor. "Utilajele costă enorm, le cumpărăm de pe piaţa internaţională pentru că în România nu mai produce nimeni", spune Viorel Marin. Valoarea proiectului mai include şi chiriile pentru sedii, costurile deplasării cursanţilor şi plata instructorilor.

Şeful ANAMOB crede că un astfel de centru de formare profesională poate dobândi tradiţie şi poate deveni un centru de referinţă pe o piaţă nu tocmai corectă, unde s-au aplicat şi procese de instruire nu tocmai corecte, de genul "bani pentru diplome". "Companiile în schimb au tras cu dinţii de meseriaşii bătrâni şi i-au furat de la unii la alţii. Mulţi calificaţi au părăsit însă sistemul", spune Marin.

ANAMOB reprezintă companii ce deţin în jur de 40% din piaţa operaţională de morărit şi panificaţie. Lipsa de personal calificat a determinat şi alte companii de morărit şi panificaţie să recurgă la fonduri europene pentru formarea personalului. Recent compania Titan a anunţat un pachet de programe de calificare profesională pentru jumătate din angajaţi, pe parcursul a doi ani, finanţate cu fonduri europene de 500.000 de euro.