Terwa România închiriază 4.500 mp în Braşov

Autor: Bogdan Alecu 19.10.2010

Terwa România, producătorul de componente metalice pentru industria auto şi cea a construcţiilor, cu afaceri anuale de peste 12 mil. euro, a închirat 4.500 mp de la HeliosPhoenix, în cadrul Olympian Park. În noua locaţie compania care furnizează componente către constructori auto precum Dacia, BMW, Mercedes-Benz sau Volkswagen va avea aproximativ 120 de angajaţi.

Terwa va demara operaţiunile în parcul industrial din Braşov în luna ianuarie a anului viitor, iar terenul este închiriat pe o perioadă de 10 ani. Compania HeliosPhoenix mai dezvoltă parcuri industriale şi în Timişoara, Cluj, Constanţa şi Timişoara. Compania va inaugura luna viitoare un nou parc în Timişoara, cu o suprafaţă de 2,7 hectare, iar un altul de un hectar va fi inaugurat în Cluj în mai 2011.