Mega Image trebuie să retragă sosuri şi tăieţei de pe piaţă

Autor: Mediafax 17.10.2010

ANSVSA a decis, în urma unei informări a Comisiei Europene, retragerea de urgenţă de pe piaţă a unor sosuri şi tăieţei care conţin alergeni, produsele fiind comercializate în magazinele Mega Image din Bucureşti şi judeţele Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov şi Prahova. Comisia Europeană a informat Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), prin intermediul Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF), cu privire la prezenţa de alergen - respectiv soia, nedeclarată în tăieţei instant cu aromă de creveţi din Belgia, origine Thailanda, şi gluten, nedeclarat în sosuri de soia şi creveţi din Belgia, origine Thailanda. Ţările implicate sunt Belgia, Grecia şi România.