Bucureştii la Paris

Autor: Ziarul de Duminica 07.10.2010

Între 24 septembrie şi 24 octombrie se desfăşoară la Paris expoziţia «Bucarest, la mal-aimée». Opt fotografi români şi unul francez - Bonciocat, Bulboacă, Gogu, Iamandescu, Mestecăneanu, Mihăescu, Muntean, Pierşinaru şi Ferranti - au conceput proiectul «Case care plâng», pentru a atrage atenţia asupra patrimoniului urban bucureştean şi asupra necesităţii de a-l proteja.


Din angajamentul lor s-a născut expoziţia «Bucarest, la mal-aimée», oraganizată în urma colaborării dintre Institutul Cultural Român (ICR) de la Paris şi Institutul Francez de la Bucureşti.
Creaţiile fotografilor din «Bucarest, la mal-aimée» sunt o poveste de dragoste şi ură. Ele sunt în acelaşi timp un semnal de alarmă referitor la necesitatea de a proteja valorile arhitecturii bucureştene şi o declaraţie a ataşamentului puternic al artiştilor pentru oraşul lor.
Expoziţia este o confruntare cu realitatea şi contrastele unui oraş care a suferit profund în cinci decenii de comunism şi apoi într-o perioadă în care conservarea patrimoniului urban nu a fost o prioritate.
«Am dorit să mă implic în conservarea valorilor Micului Paris şi de aceea am propus fotografilor români această provocare: nu merită oare Bucureştiul mai mult decât reputaţia sa de oraş neiubit?», afirmă Ferrante Ferranti, curatorul expoziţiei, descriind ideea de la care a pornit proiectul.
Expoziţia «Bucarest, la mal-aimée» a fost produsă de Institutul Francez din Bucureşti şi expusă anul trecut la Palatul Kalinderu.
Itinerarea ei face parte dintre manifestările pe care Institutul Cultural Român din Paris le organizează cu ocazia Săptămânii Culturilor Străine 2010, sub egida FICEP (Forumul Institutelor Străine din Paris).
Tema actualei ediţii este patrimoniul.