Schneider: Guvernul ne-a dat o singură şansă de renegociere, Ford nu mai poate amâna angajamentele

Ziarul Financiar 01.10.2010

Ford nu va putea să mai amâne angajamentele luate pentru fabrica de la Craiova, Guvernul de la Bucureşti oferind o singură şansă constructorului pentru renegocierea contractului, a declarat pentru Mediafax Business Wolfgang Schneider, vicepreşedinte pe probleme guvernamentale şi de mediu al Ford Europa.

"Negociatorii contractului de la Craiova au spus foarte profesionist că ne dau o şansă să ne îndreptăm problemele, dar şi că este singura. Dacă se va repeta povestea, imaginea Ford în România va avea de suferit, însă nu se va întâmpla acest lucru. Reprezentanţii statului român au înţeles foarte bine care a fost motivul amânării angajamentelor, respectiv criza economică", a afirmat Schneider, prezent la salonul auto de la Paris.

El a adăugat că speră ca noua formă a contractului companiei americane cu statul român să fie semnată în luna octombrie, iar dacă nu, contractul va fi încheiat oricum până la sfârşitul anului. Citiţi mai multe pe www.mediafax.biz.