Irlanda: 50 mld. euro – nota de plată pentru salvarea unui sistem bancar decretat de guvern "la pământ"

Autor: Radu Racu 30.09.2010

Valoarea fondurilor alocate de guvernul irlandez pentru salvarea sectorului bancar local a urcat la 50 de miliarde de euro, respectiv mai bine de un sfert din PIB-ul anului trecut, după ce autorităţile au decis naţionalizarea Allied Irish Banks şi recapitalizarea gigantului ipotecar Anglo Irish Bank. Costurile totale de "bailout" al celor două instituţii de credit s-ar putea ridica la circa 50 miliarde euro într-un "scenariu de stres" la Anglo Irish, potrivit cifrelor prezentate joi de ministerul finanţelor şi banca centrală de la Dublin.

"Sistemul bancar irlndez este la pământ. De aici încolo nu poate decât să-şi revină pentru că este reformat şi recapitalizat", a declarat joi ministrul de finanţe Brian Lenihan, într-un interviu pentru televiziunea Bloomberg.

Guvernul a recapitalizat sistemul bancar local cu circa 33 miliarde euro din 2009 până acum. Anglo Irish ar putea avea nevoie de capital suplimentar de 6,4 miliarde euro, alte cinci miliarde euro fiind rezervate băncii în cazul unor pierderi neaşteptate, a anunţat joi guvernul. Irish Nationwide Building Society ar putea avea nevoie de alte 2,7 miliarde euro.