Bucureşti - micul City

Bucureştiul este un oraş pe care nu prea îl poţi asemăna cu nicio altă capitală europeană. Centrul oraşului este o combinaţie între clădirile istorice, din vremea lui Carol I şi perioada interbelică, blocurile construite în perioada comunismului şi, mai nou "monştrii de oţel şi sticlă", care pot fi găsiţi în majoritatea zonelor. Se transformă astfel "micul Paris" într-un "City"?

La o plimbare prin Bucureşti, pot fi observate lângă cel puţin trei biserici tot atâtea turnuri de birouri cu 18 etaje fiecare. Două dintre biserici au o vechime de cel puţin 100 de ani fiecare, în timp ce turnurile au fost construite în ultimii cinci ani. Unul dintre ele este Millennium Business Center, imobilul care a ars în vara anului trecut şi care este situat lângă Biserica Armenească.

Celelalte două sunt în curs de amenajare - Euro Tower, lângă Biserica Doamna Oltea şi Cathedral Plaza, lângă Catedrala Sfântul Iosif. Cathedral Plaza şi Millennium BC au atras numeroase proteste din partea ONG-urilor şi bisericilor şi chiar acţiuni în justiţie, în timp ce Euro Tower s-a poziţionat drept o clădire "verde", situată într-o zonă care nu este considerată istorică. Chiar şi aşa, imobilul are 18 etaje şi este situat în imediata apropiere a şoselei Ştefan cel Mare, motiv pentru care a stârnit discuţii privind impactul asupra traficului din zonă.

Dezbaterea este justificată, dacă ţinem cont că într-un top al metropolelor cu cea mai mare densitate din lume, Bucureştiul s-ar situa pe primele 30 de locuri, ţinând cont de un clasament făcut de citymayors.com. În analiza realizată de acest site nu este luat în calcul Bucureştiul, dar ţinând cont de datele existente, conform cărora densitatea Bucureştiului este de circa 8.500 de oameni/kilometrul pătrat, Capitala s-a situa în prima parte a topului care a analizat 200 de oraşe din întreaga lume.

Ce părere are despre această situaţie unul dintre arhitecţii cei mai implicaţi în dezvoltarea modernă a Bucureştiului? "Eu zic că din punct de vedere imobiliar în Bucureşti s-au făcut progrese extraordinare în ultimii zece ani. Cei care vin mai rar pe aici le pot observa", spune într-o discuţie cu revista Business Construct arhitectul Călin Negoescu, unul dintre asociaţii firmei Westfourth Architecture.

La Romană, în Piaţa Victoriei, Piaţa Aviatorilor, Obor sau Piaţa Presei pot fi observate o parte dintre cele mai reprezentative clădiri proiectate de arhitecţii firmei Westfourth, fondate de Vladimir Arsene în urmă cu aproape 20 de ani la New York.

Toate aceste clădiri, fie că este vorba de America House, Charles de Gaulle Plaza sau, mai recente, turnurile City Gate, au apărut parcă "precum ciupercile după ploaie", dar drumul de la idee până la implementarea unei investiţii de zeci de milioane de euro nu este niciodată uşor.

"Eu am o nelămurire pe care însă nimeni nu mi-o poate explica. Există o opinie populară împotriva clădilor noi, aşa-numiţii «monştrii de oţel şi sticlă». Eu personal mă bucur când văd o clădire nouă, înaltă, din oţel şi sticlă şi atunci consider că undeva, cineva, greşeşte. Poate este o problemă de background, de educaţie. Cineva poate a avut note mai mici la şcoală. Dar ne confruntăm permanent cu asemenea discuţii şi există această glisare şi la autorităţi, unde nu ar trebui să se «cânte după ureche»", spune Negoescu, tranşându-şi clar poziţia.

Westfourth a proiectat şi una dintre cele mai controversate clădiri de birouri din oraş, Cathedral Plaza, contestată pentru apropierea de Catedrala Sfântul Iosif, monument construit în urmă cu 130 de ani. Deşi nu a coordonat personal proiectarea turnului, Negoescu spune că acesta nu reprezintă nicio ameninţare pentru catedrală.

"Ce este cu experesia că «turnul acesta striveşte monumentul»? De ce despre Biserica Italiană de pe Magheru nu spune nimeni nimic, deşi e prinsă între blocuri, în timp ce turnul Cathedral striveşte Catedrala Sfântul Iosif? Turnurile nu sunt făcute să se surpe nici lângă biserică, nici în altă parte", spune arhitectul.

Cât "trăieşte" un turn?

Incidentele precum incendiul de anul trecut de la turnul Millennium, care a făcut imobilul neutilizabil pentru mai bine de un an, sau tavanele false care se mai desprind prin centre comerciale au provocat şi mai multe reacţii privind calitatea construcţiilor realizate în perioada de boom imobiliar.

"Noi le proiectăm pentru vecie, atâta timp cât structura este calculată după cele mai recente standarde de inginerie seismică. O clădire începe însă să se degradeze imediat după ce este dată în folosinţă. După ce calitatea unor componente scade sub un anumit nivel, ea trebuie reparată, ceea ce înseamnă aducerea acelor componente la acelaşi nivel sau chiar îmbunătăţirea lor", explică Negoescu.

Dezastrul lăsat în urmă de cutremurul din 1977 este şi acum viu în mintea arhitecţilor, astfel că Negoescu spune că "seismul este prima noastră grijă, numai că nimeni nu ştie ce intensitate va avea cutremurul următor". În aceste condiţii, Negoescu spune că un accent puternic ar trebui pus pe imobilele cu o vechime de 40 de ani sau chiar mai vechi, care ar putea fi mai vulnerabile la un eventual cutremur decât cele noi.

"La case nu există acelaşi sistem al reviziilor, cum există la maşini şi mai nou se practică şi în rândul oamenilor, care merg periodic la consult. Ar trebui şi pentru clădiri controale periodice. Intercontinentalul are 40 de ani de la inaugurare. Oare sistemele mai sunt în funcţiune? Ar trebui să poţi afla de la intrarea în clădire că acel imobil a fost verificat".

Clădirile noi construite în ultimii 20 de ani au fost realizate în proporţie covârşitoare de investitori privaţi. Negoescu spune că în ultimii 17 ani a avut doar două proiecte cu statul: un garaj de autobuze şi renovarea Palatului de Justiţie.

Astfel, mozaicul oraşului este format acum în special din patru tipuri de clădiri: imobile construite înainte de primul război mondial, construcţii din perioada interbelică, "moştenirea comunistă" şi clădirile construite în special în ultimii zece ani, odată cu dezvoltarea imobiliară.

"Bucureştiul este un oraş care s-a dezvoltat din iniţiativă privată. Alţi arhitecţi îmi dau dreptate şi spun că de la Carol I ne-au rămas câteva clădiri, iar în anii '30 au mai fost făcute o serie de imobile, precum Palatul Victoria sau Palatul CFR. Restul clădirilor au fost făcute în perioada comunistă, când s-a construit urât şi prost. Singura componentă unde nu s-au făcut economii în acea perioadă a fost structura, de frica unor cutremure, dar instalaţiile şi finisajele sunt sub orice critică", spune Negoescu.

În ultimii 20 de ani în Bucureşti s-a construit prea puţin. Problema nu este a clădirilor, cât mai ales a infrastructurii, element care nu a ţinut pasul cu dezvoltarea privată care a dus la aglomerarea oraşului.
În ultimii zece ani au fost construite clădiri de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de peste un milion de metri pătraţi (echivalentul a trei Case ale Poporului), mai mult de zece centre comerciale de dimensiuni medii şi mari şi câteva zeci de mii de locuinţe. Drumurile în schimb sunt în mare aceleaşi, cu mici excepţii reprezentate de o serie de pasaje sau lărgiri de bulevarde.

"Totul durează exasperant de mult. Pasajul de pe DN 1 trebuia făcut în trei luni, nu în trei ani. Pasajul Basarab nu se face în trei luni, dar nici în cinci ani nu este normal. Acum doi ani spuneam că se va schimba raportul între investiţii private şi publice, deoarece consideram că în criză trebuie să se arate statul. Am evaluat greşit", spune acum Negoescu.

Arhitectul consideră însă că dezvoltarea infrastructurii nu ar fi redus apetitul investitorilor de a construi cât mai aproape de centru, ştiut fiind faptul că dezvoltatorii au început să evite zonele "virgine" din punctul de vedere al infrastructurii, precum Pipera-Tunari, tocmai din cauza dificultăţilor de deplasare. Piaţa Victoriei a devenit astfel City-ul Bucureştiul, zona cu cele mai mari chirii şi sediul celor mai mari firme din ţară. "Lumea oricum ar fi vrut să construiască în centru, iar centrul s-a mutat către nord. Pot spune că în Piaţa Victoriei nu s-a greşit. Toate aceste clădiri la un loc formează un ansamblu civilizat", afirmă Negoescu dintr-o sală a America House din Piaţa Victoriei, unde Westfourth are birourile.

Turnuri în afara legii

Numărul turnurilor care vor mai fi construite în Bucureşti ar putea fi redus drastic în următorii ani. În iulie 2009 a fost dată o lege prin care coeficientul de utilizare a terenului maxim (CUT) care poate fi aprobat de către autorităţile de urbanism este de patru, în încercarea de a limita densitatea oraşelor.

Asta înseamnă că pe un teren de 10.000 de metri pătraţi nu vor putea fi ridicate construcţii cu o suprafaţă mai mare de 40.000 de metri pătraţi, cu excepţia cazurilor în care beneficiarul are un PUZ cu un CUT mai mare aprobat înaintea adoptării legii, care nu se aplică retroactiv. Măsura ar putea avea în schimb impact asupra preţurilor şi chiriilor, crede arhitectul.

"Există terenuri cumpărate cu 4.000 de euro/metrul pătrat, ceea ce înseamnă că incidenţa terenului într-un metru pătrat de construcţie va fi de cel puţin 1.000 de euro, ţinând cont de noile reglementări. Suntem pregătiţi să ne asumăm consecinţele? Are cine plăti aceşti bani? Se pune încă o piatră în spatele investitorilor, care oricum trebuie să tragă apă la şantier, să facă parcări, să amenajeze spaţii verzi. Asta mai lipsea", consideră Negoescu.

Negoescu a petrecut multe zile în ultimii ani pe şantierele din Bucureşti, iar acest lucru îi permite să afirme că în cele mai multe cazuri dezvoltatorii au respectat normele de siguranţă în proiectare şi execuţie. "Sistemul de control al calităţii este destul de bine pus la punct, atât cel al statului, cât şi cel al proiectantului. Am avut cazuri cu pereţi întregi de beton turnaţi greşit, sparţi apoi şi făcuţi din nou bine. Nu era nimeni bucuros, dar toată lumea a înţeles şi s-a făcut", explică arhitectul, care se declară mulţumit de noua imagine care începe să i se contureze Capitalei. "Eu critic foarte greu proiectele şi nu fac comentarii asupra muncii unui confrate, deoarece ştiu că este o activitate complexă, se munceşte mult şi se întâmplă fie să nu ajungă banii, să mai greşească firma de construcţii. Cu toate acestea, pot spune că una peste alta clădirile noi bune sunt mult mai multe decât cele proaste."

Clădiri preferate

Pentru un arhitect clădirea preferată nu este cea mai înaltă, nici cea mai scumpă, nici cea în care stau managerii celor mai puternice companii. El evaluează după criterii subiective şi din perspectiva unor detalii pe care puţini le cunosc.

"Mi-e drag sediul Mindbank, deoarece a fost primul proiect ceva mai mare pentru noi şi a reprezentat o experienţă pe care nu am uitat-o la mai bine de zece ani. A fost totodată şi o primă colaborare cu un constructor din străinătate", explică Negoescu. "Apoi îmi place Europe House, deoarece are o decenţă deosebită şi o perenitate mai mare decât alte clădiri. Dacă am vorbit de prima clădire trebuie să o amintesc şi pe cea mai recentă: Nusco Tower, care este o clădire exact cum mi-am imaginat-o. Este o clădire care are o anumită normalitate: nu «ţipă»", spune arhitectul, care explică ce înţelege el prin normalitate. "Andrei Şerban (regizor de teatru şi operă - n.r.) spunea că «actorul român nu ştie să tacă» şi avea mare dreptate. De atunci mi-am propus şi eu să tac şi îmi plac clădirile care nu lasă impresia că ar ieşi în faţă".

Deşi are o cotă importantă din proiectarea "noului Bucureşti, afacerile Westfourth nu au fost ocolite de criză. Din 25 de angajaţi Westfourth mai are 14 şi viitorul apropiat nu sună tocmai bine. Unul dintre puţinele proiecte importante în curs de începere este viitorul sediu al UniCredit Ţiriac Bank. În rest, multă acalmie, care produce o oarecare frustrare în rândul arhitecţilor.

"Avem marele avantaj că timp de 100 de ani în România putem construi încontinuu. Sunt atâtea lucruri pe care le putem face mai bine deoarece pornim de foarte de jos. Nu avem muzee, nu avem spitale, săli de sport, stadioane, astfel că am avea de lucru suficient. La nemţi cu greu mai găseşti o faţadă care trebuie refăcută", spune Negoescu.

Cum stăm faţă de alţii

Arhitectul apreciază că Bucureştiul are o structură "dezordonată", dar găseşte totuşi un alt oraş european cu care să îl compare.

"Pornind de la ideea că este un oraş dezvoltat în primul rând din iniţiativă privată, l-aş compara cu Frankfurtul, care nu este un oraş de concepţie, în care să fi trasat autorităţile locale bulevardele sau pieţele. Bucureştiul are structura asta dezordonată care îl aseamănă cu Frankfurtul, păstrând proporţiile. Piaţa Victoriei, spre exemplu, a devenit un pol de dezvoltare nepremeditat".

Comparaţiile cu Varşovia, capitala Poloniei, singura ţară mai mare ca România din extremitatea estică a Uniunii Europene, nu sunt tocmai potrivite în opinia arhitectului, în condiţiile în care Varşovia a beneficiat de o planificare urbanistică minuţioasă.

"Varşovia este un oraş care funcţionează foarte bine, aproape perfect. A fost proiectat de profesionişti, mai mult ingineri de profesie edilitară. Are străzi trasate frumos şi modern, iar transportul este aproape o ştiinţă", descrie Negoescu.

În acelaşi timp, vecinii din Budapesta par a avea tot mai des probleme similare cu cele din Bucureşti, ambuteiajele devenind un lucru aproape firesc la orele amiezei în capitala Ungariei. În aceste condiţii, ne vom sufoca în Bucureşti?

"Se spunea despre Londra că se va sufoca în perioada când se circula cu trăsura şi caii făceau mizerie. Se vor găsi soluţii. Viaţa le rezolvă pe toate".