Cum a ajuns un jurnalist regele hambugerilor

Autor: Livadariu Andreea 26.09.2010

A terminat Harvardul, s-a lansat în afaceri la o vârstă fragedă şi acum este al treilea cel mai bogat om din America Latină şi al 48-lea cel mai bogat din lume. Care este reţeta succesului pentru noul proprietar al Burger King?



"Creează un vis mare. Păstrează-l uşor de înţeles şi evaluat. Atrage oamenii potriviţi care să lucreze bine împreună. Măsoară rezultatele în detaliu. Poţi crea, administra ori îmbunătăţi orice cu această formulă" , este motoul lui Jorge Paulo Lemann.

El şi-a pierdut primul loc de muncă - jurnalist financiar la Jornal do Brasil - unde îşi încercase norocul la scurt timp după ce a absolvit Universitatea Harvard în 1961. Apoi a eşuat ca broker după o cădere a Bursei din Brazilia. "Imediat după aceea cariera lui a luat avânt. Dacă ar fi continuat ca jurnalist, ar fi devenit un Joe Schimo (expresie întâlnită în limbajul american, folosită pentru a desemna o persoană obişnuită fără vreun statut social special, dar care face notă discordantă faţă de grupul de care aparţine)", spune Alberto Dines (78 ani), fostul editor al Jornal do Brasil.

Gândeşte global, acţionează local

Ultima sa achiziţie în valoare de 3,3 miliarde de dolari (2,46 miliarde de euro) a fost lanţul de restaurante de timp fast-food Burger King Holdings. Aceasta a fost cea mai importantă achiziţie din domeniul restaurantelor din ultimii zece ani.

Persoana din spatele preluării celui de-al doilea cel mai important lanţ de fast-food este un fost campion la tenis care a înfiinţat propria sa bancă de investiţii la vârsta de 32 de ani.

"Depui acelaşi efort, indiferent dacă gândeşti la nivel micro sau global. Dar a gândi la nivel global te scuteşte de insignifiantele detalii" a declarat Lemann în aprilie 2008.

Împreună cu prietenii şi partenerii săi de afaceri - Marcel Herrmann Telles şi Carlos Alberto da Veiga Sicupira - a decis la începutul lunii septembrie să achiziţioneze Burger King la un preţ de 24 $/acţiune, cu 46% mai mult decât valoarea înregistrată de la sfârşitul lunii august la închiderea bursei. Oferta pentru acţiunile la Burger King a fost înaintată pe 16 septembrie, iar procesul se va încheia pe 14 octombrie.

Totuşi cine este Jorge Paulo Lemann?

Foştii colegi îl descriu pe Lemann ca un şef activ care evită publicitatea şi preţuieşte simplitatea: "Mereu a avut un stil spartan", a declarat Arminio Fraga, fostul preşedinte al Băncii Centrale Braziliene. "Are o viziune simplă şi obiectivă asupra lucrurilor şi asupra vieţii în general", a mai spus Fraga.

Tranzacţia vizând Burger King subliniază strategia omului de afaceri de a investi în companiile care se ocupă de bunuri de consum. Împreună cu partenerii săi deţine acţiuni în cadrul celei mai mari fabrici de bere din lume cu sediul în Leuven, Belgia - Anheuser-Busch InBev şi în cadrul celui mai mare retailer din Brazilia, deţinător a 479 de magazine - Lojas Americanas. Este de asemenea acţionar al America Latina Logistica, principalul operator de cale ferată din Brazilia, cu sediul în Curitiba.

Lemann are "obiceiuri foarte simple şi este extrem de disciplinat, trăsături învăţate pe terenul de tenis", a spus Claudio Haddad. "Nu bea alcool, se culcă devreme, se trezeşte devreme, face sport în fiecare zi."

"Lemann poate fi cel mai bine descris ca fiind calvinist", adaugă Haddad. Angajaţii săi au înţeles perfect ce înseamnă acest lucru, când, după ce a preluat fabrica de bere InBev NV, aproximativ 1.400 de oameni şi-au pierdut locul de muncă, iar zborurile la clasa business, telefoanele Black Berry şi berea gratis pentru angajaţi au fost eliminate.

Lemann, considerat de Revista Forbes drept al treilea cel mai bogat om din America Latină şi al 48-lea din lume este fiul unui om de afaceri din Elveţia care a crescut în Rio de Janeiro şi a studiat afacerile la Harvard, în Cambridge-Massachusetts.

Jurnalist, investitor şi filantrop

A absolvit în anul 1961, specializarea în economie, iar mai târziu s-a întors acasă pentru a lucra în domeniul finanţelor. Ulterior a scris în rubrica despre bursă în Jornal do Brasil, chiar dacă până atunci nu mai lucrase ca jurnalist. La scurt timp colaborarea la ziar s-a încheiat, iar Lemann intra în domeniul brokerajului.

În 1971, Lemann, care deţinea şi o diplomă de studii postuniversitare în administrarea afacerilor, a fondat Garantia în Rio de Janeiro - locul unde tinere talente concurau pentru a ocupa un loc de muncă. "Era capabil să atragă şi să păstreze în preajma sa oameni cu talent şi energie, aplicând sistemul meritocraţiei." A declarat Fraga, şeful de la BM&F Bovespa SA din Sao Paulo - operatorul celei mai mari burse de valori din America Latină.

Succesul timpuriu al lui Lemann aproape s-a soldat cu un eşec. Lemann şi partenerii săi au plătit 800.000 de dolari pentru a pătrunde pe bursa din Rio, însă câteva săptămâni mai târziu piaţa a căzut cu 60 de procente - fapt ce a dus la pierderea în totalitate a capitalului. Când Garantia şi-a revenit în 1988, a fost preluată de Credit SuisseGroup pentru aproape 1 miliard de dolari.

Apoi, Lemann s-a îndreptat spre fondarea unei companii de investiţii (împreună cu prietenii săi, Sicupira şi Telles) numită GP Investimentos, iar unul din următorii paşi a fost să cumpere acţiuni la Lojas Americanas. Când au vândut acţiunile de la GP Investimentos în anul 2004, partenerii au evaluat activele la 3,6 miliarde de reali (echivalând cu 2,1 miliarde de dolari), cu profit mediu anual de 23%.

Lemann a fondat din veniturile proprii două fundaţii pentru combaterea analfabetismului (în Brazilia 9,7% din populaţie este analfabetă). Fundacao Lemann, înfiinţată în 2001, are un buget de aproximativ 10 milioane de reali şi se ocupă cu organizarea de cursuri pentru directorii şcolilor de stat şi funcţionarii din sistemul educaţional.

"Viziunea sa este în mod clar aceea că oamenii pun în mişcare lumea. Ţara depinde în mare măsură de calitatea acestor oameni - cu precădere de calităţile intrinseci dobândite de-a lungul studiilor", afirmă directorul Fundacao Lemann.

Bazele celeilalte fundaţii - Fundacao Estudar - au fost puse în anul 1991, şi în prezent ea oferă burse de studiu în economie, afaceri, politici publice şi drept, cu scopul de "a forma oameni eficienţi şi capabili", spune directorul acestei fundaţii, Junqueira Franco Xavier.

Jorge Paulo Lemann (71 ani)