Mucibabici, Deloitte: Sunt la orizont tranzacţii în domeniul financiar- bancar

Autor: Adelina Mihai 23.09.2010

Există semnale că piaţa de audit şi consultanţă din România îşi va reveni, odată cu tranzacţiile anunţate în domeniul medical (Centrul Medical Unirea şi Euroclinic) reprezintă semnale timide ale revenirii, deşi piaţa de conslutanţă nu "s-a mai înfruptat" din tranzacţiile din imobiliare care au avut loc în anii trecuţi, este de părere George Mucibabici, preşedintele companiei de audit şi consultanţă Deloitte România, parte a grupului Big Four (din care mai fac parte KPMG, Ernst& Young şi PricewaterhouseCoopers).

"Avem semnale timide că piaţa îşi va reveni, există la orizont tranzacţii în domeniul financiar-bancar, care nu pot fi făcute încă publice. Sperăm să mai câştigăm proiecte şi din debuşeul sectorului public, care, potrivit unui dizerat mai vechi, care face parte şi din acordul încheiat cu FMI, să vândă unele participaţii sau a unor mari companii de stat care sunt pe pierderi sau neprofitabile", a spus aseară Mucibabici, în cadrul unei conferinţe Coface.

Şeful Deloitte estimează că piaţa de audit şi consultanţă din România a scăzut anul trecut cu aproximativ 11%, de la 380- 390 de milioane de euro în 2008 la 350 de milioane de euro în 2009. Anul trecut, cifra de afaceri cumulată a companiilor din Big Four a fost de aproximativ 120 de milioane de euro, ceea ce ce înseamnă că cele patru companii deţin o cotă de piaţă de aproape 50%.