Finanţele şi BNR învaţă clienţii cum să procedeze când au probleme la plata ratelor

Autor: Liviu Chiru 21.09.2010

Clienţii care au probleme la plata ratelor la credite ar trebui să meargă la bancă cât mai devreme şi să nu aştepte să primească notificări, potrivit unui ghid realizare de Ministerul Finanţelor şi BNR în cadrul acordului de împrumut încheiat cu Banca Mondială.

Ghidul, publicat la doi ani de la debutul crizei financiare pe plan local, conţine 12 principii de urmat pentru restructurarea amiabilă a împrumuturilor cu garanţii ipotecare, cât şi ale firmelor. Între timp, majoritatea băncilor şi-au pus la punct proceduri de restructurare a creditelor, după ce s-au lovit în 2009 cu un val de firme şi angajaţi din domeniul privat care nu au mai putut să facă faţă cu plata ratelor.

"Scopul prezentelor recomandări este de a stabili principii pentru a da posibilitatea împrumutaţilor aflaţi în dificultate financiară să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale şi a preveni pe cât posibil situaţiile de executare silită a garanţiilor ipotecare, care presupun de regulă o procedură îndelungată şi costisitoare pentru împrumutător", potrivit ghidului.
Finanţele mai sfătuiesc clienţii să dea dovadă de bună credinţă şi subliniază că restructurarea creditului reprezintă o concesie făcută clientului şi nu un drept.