Şefii nu-şi mai lasă angajaţii să lucreze de acasă

Ziarul Financiar 19.09.2010

Românii lucrează tot mai puţin de acasă. În trimestrul al doilea din acest an, 40% dintre români munceau şi de acasă, procent în scădere cu aproape 6% comparativ cu situaţia din primul trimestru, potrivit unui studiu realizat de specialişti în domeniul resurselor umane, scrie Gandul.

Specialiştii în resurse umane sunt de părere că variaţia numărului persoanelor care lucrează de acasă depinde de mai mulţi factori, printre care criza sau problemele de sănătate. "Creşterea sau scăderea procentului celor care practică munca la domiciliu pot fi influenţate de situaţia economico-financiară a companiei din care fac parte, de nevoia de pe piaţă a serviciilor furnizate şi de problemele de sănătate sau deficienţele pe care le pot avea angajaţii", a declarat pentru Gândul Eliza Nechifor, marketing & communication coordinator la firma de recrutare Manpower. Citiţi mai mult despre persoanele care lucrează de acasă pe www.gandul.info