Şeful Concurenţei: "Oamenii nu sunt proşti, nu vor sta la o dobândă de 10%. În următoarele luni va fi o avalanşă de refinanţări"

Ziarul Financiar 16.09.2010

În următoarele luni va fi o avalanşă de refinanţări de credite ale populaţiei, în contextul în care şi notarii scad taxele, iar băncile vor încerca să atragă clienţii instituţiilor concurente, crede şeful Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, scrie Mediafax.

"Până la urmă tot la asta se va ajunge (refinanţări - n.r.), pentru că oamenii nu sunt proşti, nu vor sta la o dobândă de 10%, doar că asta va dura timp. Oamenii trebuie să se apuce din nou să cerceteze piaţa, să vadă care sunt ofertele, adică sunt nişte costuri administrative şi ale clienţilor şi ale funcţionarilor băncilor", a spus Chiriţoiu într-o conferinţă de presă.

El anticipează că în lunile următoare mulţi români vor găsi o cale să-şi refinanţeze împrumuturile, iar concurenţa între bănci va creşte.

Chiriţoiu a dat exemplu Raiffeisen Bank România, instituţia care s-a opus vehement aplicării OUG 50/2010, dar care a introdus în ofertă o promoţie de refinanţare a creditelor de la alte bănci. Citiţi mai mult despre refinanţarea creditelor pe www.mediafax.ro