Investiţiile străine se prăbuşesc: -36% la şapte luni

Autor: Angela Placinta 12.09.2010

Investiţiile străine directe îşi continuă declinul, coborând la 1,9 mld. euro în perioada ianuarie-iulie, cu 36% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă din 2009, când s-au ridicat la aproape 3 mld. euro, potrivit datelor BNR.

Analiştii anticipau încă de anul trecut o scădere drastică a investiţiilor străine în 2010, având în vedere redresarea lentă a economiilor din regiune. În luna iulie investitorii străini au adus numai 71 mil. euro, aceasta fiind una dintre cele mai mici creşteri lunare. În aceeaşi lună din 2009 valoarea acestui indicator s-a apropiat de 390 de milioane de euro. Cea mai mare parte a investiţiilor au fost participaţii la capital (1,33 mld. euro), iar restul credite intra-grup.

"Mare parte din investiţiile străine directe sunt de fapt creşteri de capital în sectorul bancar. Investiţiile în economia reală au fost destul de puţine, ceea ce nu este pozitiv. Noi trebuie să atragem investitorii tentându-i cu reforme structurale - să le facem un mediu economic prietenos - nu prin perspectiva unor taxe mai mici sau stimulente, pentru că nu avem loc pentru aşa ceva", spune Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

Scăderea investiţiilor străine este o veste proastă, pentru că astfel singurul canal autonom de finanţare a economiei devine tot mai slab, într-un moment în care băncile nu au apetit de creditare, iar statul nu îşi poate majora cheltuielile.

De altfel, Dumitru spune că reducerea deficitului bugetar trebuie să rămână principala ţintă în această perioadă.

În privinţa deficitului de cont curent, Dumitru spune că nivelul acestuia rămâne confortabil, la circa 5% din Produsul Intern Brut, chiar dacă tendinţa este de creştere. În primele şapte luni deficitul de cont curent s-a ridicat la 3,79 miliarde de euro, cu 39% peste nivelul din perioada ianuarie-iulie 2009.

Precizare: Referitor la articolul "Carrefour deschide un supermarket în complexul Polus Center din Cluj" din ediţia de vineri, 10 septembrie 2010, facem precizarea că magazinul Carrefour Market a fost inaugurat în centrul comercial Winmarkt din Cluj-Napoca şi nu în mall-ul Polus Center.