Scoici pe nisipul fierbinte (II)

de Flavius Lucăcel

Scena 6

Tamara şi Lizet în sufragerie privind afişul electoral al Jucătorului.
Lizet: Aoleu, ce caută tipul meu aici?
Tamara: Tipul tău?
Lizet: Da, e tipul cu Armani.
Tamara: Ăsta e?
Lizet: Da, ăsta.
Tamara: E candidatul din cartierul nostru.
Lizet: Mi-a trimis o ciocolată şi trei garoafe. Tu crezi că mă iubeşte?
Tamara: Florile erau roşii?
Lizet: Roşul aprins, naturale.
Tamara: Ce galant. Te iubeşte.
Lizet: Dar eu, dacă ar fi să fiu sinceră, dintre toţi bărbaţii, doar pe Doruţu l-aş alege.
Tamara: Ce zici tu acolo?
Lizet: Zic aşa, doar dacă ar fi să fie.
Tamara: (răsuflă uşurată) Dar nu e.
Lizet: Nu e. Nici vorbă. Tot pe voi, fetele, vă iubesc. Dacă ar fi s-o fac cu domnul ăla cu Armani aburind...
Tamara: Te-ai sacrifica?
Lizet: Afirmativ.
Tamara: Boala lui Doruţu pare serioasă. Vecinul nostru, doctorul Castană, vorbeşte prin tot cartierul că nu se mai poate face nimic. Doar o minune... Crezi în minuni?
Lizet: Nu ştiu.
Tamara: Zi pur şi simplu ce îţi vine.
Lizet: Nu am trăit nici una, dar am auzit că s-ar produce în unele locuri...
Tamara: Şi tu crezi că în cartierul ăsta de doi bani o să se întâmple una adevărată?
Lizet: Aş vrea să cred că e posibil, Doruţu o merită.
Tamara: O merită din plin. Te mai întreb o dată, crezi că în cartierul ăsta sărac şi plin de târfe ca noi se va petrece o minune adevărată?
Lizet: Sunt confuză, mai tot timpul mă gîndeam la tine sau la Gina, acum mult mai des la Doruţu, dar pentru el aş vrea să se producă singura minune din ultima sută de ani, aici.
Tamara: (o îmbrăţişează) Mă fată, eşti bine, dintre noi, doar tu mai ai ceva bun în tine.
Lizet: Sunt confuză.
Tamara: Confuză pe dracu, îndrăgostită, asta eşti, îndrăgostită.

Actul II

Scena 1
Lizet în sufrageria Ginei scrie gemuită în pat.
Lizet: Copilăria: întunericul geros mi-e... tată erai mai mult beat decât treaz, mama plângea des până noaptea târziu, eu dormeam greu, visând urât. Adolescenţa: erai mai mult beat decât treaz, mama plângea des până noaptea târziu, eu dormeam greu, visând urât. În cartier toate spaţiile verzi erau îmbibate de urină amestecată cu bere, înjurai scărpinându-te pe spate cu un cuţit, maieul alb transpirat îţi era pătat cu zacuscă. Mama făcuse treizeci şi două de borcane şi un infarct în aceeaşi zi. Tu băuseşi treizeci şi două de beri în bomba de tablă de la colţul blocului, multe blocuri pe atunci şi acum încă aveau... au alipit un cubuleţ mic, gri metalic cu rafturi din scândură mucegăită, de pe care cele câteva sticle goale etichetate având preţurile scrise gros cu cariocă neagră vorbesc despre nopţile mele din copilărie şi adolescenţă. Mama deja de un an se odihnea uitată sub prunii zgribuliţi de pe deal, era trei noaptea când m-au sunat că el îngheţase bocnă la câţiva paşi de îndrăgita lui evadare metalică. Am stat în întunericul geros, dezorientată, pe jumătate dezbrăcată. - Ţi-e tată? M-a întrebat poliţistul chipeş. Mi-e tată, i-am răspuns poliţistului chipeş. Apoi am urcat la o cafea cât să ne încălzim şi eu să uit. Poliţistul, băiat din cartier, băiat bun, mi-a vorbit despre nopţile din copilăria lui, din adolescenţa lui, cu spaţii verzi şi trunchiuri de copaci pe care-i era silă să se caţere, apoi m-a avut, dar atât de încet şi de puţin, că mi s-a făcut rău, rău de tot.

Scena 2

Gina şi Doruţu fac curăţenie, reamenajând sufrageria.
Gina: Tu şi gândurile tale negre, oricum nu ai mai ajunge nici la tine, nici la mine. Acum te duc direct ambalat în capela mare a cimitirului. Dacă nu vrei să pui mâna, stai în fotoliu, trage beri şi citeşte ziarul. Şi apoi prietenul tău o să vină.
Doruţu: Salvatorul meu.
Gina: Am obosit toţi anii ăştia sperând la fericire, exceptând bucata scurtă cât ai fost doar al meu... m-am lăsat de slujbă pentru tine, Doruţule.
Doruţu: Nu, nu te-ai lăsat pentru mine.
Gina: Dar pentru cine, iubiţelule?
Doruţu: O făceai pe detectiva.
Gina: Şi am greşit? Spune tu? Am greşit? De când închid eu ochii la destrăbălarea ta cu Tamara?
Doruţu: Tamara în sus, Tamara în jos. E prietena ta, la fel de singură şi nefericită ca tine.
Gina: Tu ai un răspuns la toate! De ce dracu` ai minţit toată viaţa ta că eşti însurat?
Doruţu: Dă bine la C.V. Căsătorit e mai uşor în branşa mea.
Gina: Tu ai o meserie?
Doruţu: Da, sunt de meserie amant. Spune tu, când te-am bătut la cap cu Gogu?
Gina: Nu te lua de Gogu, e mai bărbat decât tine, numai delegaţiile astea repetate ne-au ucis relaţia.
Doruţu: Delegaţia, ne-a distrus relaţia... Dacă-i mai bărbat decât mine, atunci te las şi mă laşi.
Gina: Doamne fereşte, ziceam şi eu aşa să te supăr. Fără tine, Doruţule, viaţa e chin curat. Hai să-ţi maseze mămica picioruşul.
Doruţu: Picioruşul şi fundicul. E lăsat? Spune tu, medicul ăsta Castană zice că nu mai e cum era.
Gina: Doruţule, Doruţule! N-o să te cuminţeşti decât sub pământ. Dar nu te las eu să ajungi sub pământ... Îţi fac criptă din beton... Ha, ha, ha. Hai mă că am glumit...

Scena 3

În sufrageria Ginei, Tamara vorbeşte la telefon cu Gina.
Tamara: Gina, ascultă-mă şi tu, dragă... să nu închizi. Şi ce dacă sunt o stricată? Ai fost lîngă mine de fiecare dată când îmi venea să mă dau cu capul de pereţi, cu venele de un cuţit. Nefericită dinainte de-a mă naşte, mutilată când moaşele nu m-au putut opri - că am ieşit cu presiune, mi-au speriat sufletul. Ai putea înţelege cât e de rău? Am fost urâtă că am venit, dată altora care m-au dat altora, care m-au dat "alor mei". Oamenii n-au înţeles niciodată că nu mă satur de tristeţe. Te-am iubit în pizda mă-tii de paraşută, iar cu armăsarul ăsta al tău breaz doar mă joc. E un prost ca toţi nespălaţii care m-au călărit încă de pe vremea când nu puteam să port şa. Şi ce-i dacă sunt o stricată? Totdeauna am ajuns să iubesc după ce mi-a tras-o cineva. Nu sunt dependentă de putoarea lui pe care tu i-o ascunzi cu săpunul ecologic făcut de maică-ta din porcii ei blânzi. Sunt dependentă de tine, Gina, o dependenţă tristă. Nu mai zici nimic? Păi ce-ai putea spune tu, o biată târfuliţă? Alo, alo, alo. A închis. (din lada de aşternuturi a patului scoate vibratorul) Gogule scumpule, numai tu ne înţelegi şi când mă gândesc că atâtea luni ai stat nebăgat în seamă în magazinul de la colţul străzii, numai tu nu ne faci să suferim, Gogule. Iar te-a lăsat fără baterii.

Scena 4
Sufrageria Ginei, masă întinsă câteva pachete cu alimente ambalate, unele chiar în hârtie de ziar. Gina, Tamara, Lizet, Doruţu, apoi Jucătorul.

Doruţu: Dragi prieteni, vă mulţumesc că mă susţineţi. Jucătorul mi-a promis că mă ajută cu operaţia din Canada. Oare unde-o fi? Nu mai vine?
Gina: Numai de-ar veni.
Tamara: Vine, cum să nu vină. (către Lizet) Ai gusturi, în materie de bărbaţi indiscutabil eşti matură.
Doruţu: (către Lizet) Aşa o frumuseţe risipită.
Gina: Şi cum ţi-a descoperit tumoarea bunul nostru vecin Castană?
Doruţu: (către Lizet) Iubirea vine cu timpul, frumuseţea se duce. (către Gina) Şi Gogu? Tot plecat, tot plecat?
Tamara: Gina zice că s-a dus săracul iar în delegaţie, măcar cineva mai munceşte... Cum arată Gogu ăsta?
Gina: Poate nu vine.
Doruţu: Vine, sigur vine. Mie îmi rezolvă operaţia şi-l votez. Voi ce-i cereţi? V-aţi gândit?
Gina: Gogu e un bărbat bun, mai fidel şi mai înţelegător decât orice alt bărbat, asta e tot ce am să vă spun despre el.
Lizet: Să mă ia de soţie. E prea mult?
Tamara: Să te ia şi să ne meargă bine la toţi. (către Doruţu) Vreau exclusivitate pe... pistonaşul tău.
Intră Jucătorul. Bucurie maximă. Doruţu îl ia în braţe şi îl strânge.
Gina: Doruţule, opreşte-te!
Jucătorul: Scumpii mei alegători. (sărutându-i lui Lizet mâna) Scumpa mea aleasă.
Gina: (către Tamara) Ce galant. Acum îl văd şi eu mai bine. E arătos.
Tamara: Gâsca asta a început să bată din aripi.
Doruţu: Le-am prezentat aranjamentul, dar fiecare în parte ar mai avea mici cereri, nevinovate dorinţe.
Jucătorul: De ce mici? Eu pot orice.
Doruţu: Nu am vrea să te-ncărcăm foarte mult.
Jucătorul: Îndrăzniţi cu mult curaj, într-un fel vom fi chiar rude.
Lizet: Aş bea o cafea mare, amară! E a patra pe ziua de azi.
Tamara: (către Lizet) Abţine-te, dragă, măcar până pleacă. (către Jucător) Călătoriţi mult?
Jucătorul: Zilnic, mai tot timpul în interes de serviciu.
Gina: De profesie sunteţi...
Jucătorul: De la începutul începutului am fost numit jucător.
Gina: Interesul dumneavoastră de serviciu trebuie să fie mereu foarte important.
Tamara: Lasă-l, dragă, să se aşeze, omul vine de pe drum, poate îi e foame.
Doruţu: (către Jucător) Vecinul meu, doctorul Castană...
Gina: (către Jucător) Cel care-a descoperit-o...
Doruţu: Zicea că nimeni nu mai poate face nimic.
Tamara: În afară de-o minune.
Doruţu: Aşa zice: - Doar o minune te mai scapă, vecine.
Jucătorul: Şi atunci te-ai adresat mie, specialistul numărul unu în minuni. Luaţi şi mâncaţi şi voi. (către Lizet) Toarnă-mi puţin rom. Haideţi cu curaj, spuneţi-mi ce vă doriţi?
Gina: O vilă la Mediterana, şefă undeva pe bani mulţi, ceva de genu`...
Jucătorul: Credeam că nu mai sparge nimeni gheaţa. E prea puţin, cereţi ceva mult mai complex.
Gina: Şi două baterii de unu virgulă cinci volţi cu autonomie nelimitată.
Tamara: Baterii din alea mici, mici.
Gina: Gogu are o lanternuţă pe care o foloseşte des la muncă.
Doruţu: Vă rugăm! Cererile să fie mai serioase.
Tamara: Sandale cu cristale, şefă la ape, eşarfe colorate, un covor şi-o sufragerie mai mare, iar lui Doruţu, pistonaşul tare.
Jucătorul: Doar nimicuri. În alte vremuri, prin cartiere erau unii care voiau viaţă veşnică, vă vine să credeţi?
Tamara: Stranie dorinţă.
Gina: Baterii de unu virgulă cinci v-au cerut mulţi?
Jucătorul: Sunteţi prima în toate cartierele, vorbim binenţeles de alte vremuri. Toţi îşi doreau viaţă veşnică.
Lizet: Atunci în cafenea.
Tamara: Taci, dragă, că-i povestesc eu. Aţi emoţionat-o, nici nu mă mir, aveţi din plin cu ce.
Gina: (către Tamara.) Cu ce?
Tamara: Sunteţi un galant, sincer.
Gina: Iar tu o linguşitoare siropoasă.
Tamara: Tare aş călători în timp.
Jucătorul: În viitor, în trecut, cu cazare, croaziere, hoteluri de câte stele doriţi, pentru mine sunt nimicuri.
Au început să bea binişor, încet se vor ameţi.
Lizet: Să pot iubi?
Tamara: (aparte către Lizet) Taci, nu mai spune nimic. (către Jucător) Tineretul, tinereţea, confuzia şi politeţea.
Jucătorul: Ce?
Tamara: A , nimic... Aviaţia, transpiraţia, dă senzaţia şi te face să iubeşti. (către Lizet) Ce bine e să iubeşti!
Jucătorul: Înapoi la problemele noastre. (Scoate un teanc de voturi şi un tabel) Scrieţi-vă citeţ numele, seria şi codul numeric de cât mai multe ori. Semnaţi.(Arătându-le buletinele de vot) Pe astea le ştampilez eu. Scumpii mei alegători încă o dată fiţi siguri: efortul vostru va fi răsplătit. Curajoşilor, spuneţi tot ce vă doriţi. Mulţumesc, cu respect şi demnitate o meritaţi.

Toţi adorm beţi culcându-şi capetele pe masă, Jucătorul ridică uşor privirea şi, convingându-se că ceilalţi dorm, iese pe vârful picioarelor.

Scena 5

În sufrageria Ginei. Gina , Tamara, Lizet şi Doruţu dorm cu capetele culcate pe masă.
Gina: (trezindu-se) Creme bune, masaje... Domnule Jucător!
Tamara şi Lizet se trezesc, mai puţin Doruţu.
Tamara: M-ai speriat. Mamă, ce frumos visam.
Gina: (către Lizet) Vezi nu a căzut în baie?
Lizet: Baia e goală. A luat cu el tot săpunul.
Gina: Doruţu o să se supere.
Tamara: Voi simţiţi vreo schimbare? De când încep să se îndeplinească? Nu a plecat... Domnule Jucător.
Lizet: Jucătorul nu a fixat un termen anume. (către Doruţu) Scoală-te, leneşule, se pare că salvatorul tău şi-a luat tălpăşiţa.
Tamara: Ce tot vorbeşti? Unde să plece? Mai are nevoie de noi.
Gina: Nevoie? Pentru ce?
Lizet: (către Doruţu punându-i mâna pe ceafă) Trezeşte-te, somnorosule, salvatorul tău s-a evaporat. (ţipăt) Doamne fereşte, e rece ca tatăl meu în noaptea aceea geroasă.
Gina: În miezul verii?
Tamara: (ţipăt) Pistonaş!
Gina: Doruţu meu!
Gina apasă din greşeală cu cotul telecomanda televizorului. Pe ecran, un interviu cu Jucătorul care tocmai e declarat câştigător în alegerile din cartier.
Jucătorul: Aţi putea spune despre mine: Ce departe a ajuns, l-am cunoscut, nu era mare lucru de capul lui, mereu a fost ajutat, mai tot timpul a pupat dosul cuiva, la fel cum părinţii lui au pupat, ca apoi să fie pupaţi. O lungă dinastie veritabilă de pupincurişti - dar vă înşelaţi. De mic, Luminosul mi-a hărăzit îndoiala, lumina amestecată cu beznă. Amurgul şi zorile coapselor sterpe ale morţii m-au hrănit cu frig şi zădărnicie. (Râde) Pot susţine orice. De mic nimănui nu i-a păsat, nu am primit ajutor de la niciunul dintre voi. Nici mai bun, nici mai rău, doar aşa cum a vrut Luminosul şi mai mereu am fost deasupra. (Râde) Afirm ce vreau. Sunteţi o adunătură de leneşi şi de destrăbălaţi. Eu vreau şi pot, dar pentru cine? Este vreunul de seama mea?! Când m-a numit Luminosul pentru prima dată Jucătorul unui cartier, pe atunci eraţi foarte mulţi care vă doreaţi viaţa veşnică. Jocul avea o miză. Nu aţipeam bine că iar îmi luam aripile-n spate zburând înspre vreun cotlon al unei străduţe îmbâcsite, unde adeseori ratam misiunea cu vreo băbuţă îndărătnică. Nu o dată am adormit în zbor obosit. Mustrat, penalizat de Luminosul, toate mi se spărgeau mie în cap. (Râde) De mic mi-a fost al dracului de greu, singur am ajuns aici, poate unii nemulţumiţi mă consideră nerecunoscător, insuficient implicat, iresponsabil. Prostii, dragii mei cetăţeni. Prieteni, eu sunt Jucătorul din cartierul acesta, spuneţi-mi cu curaj tot ce doriţi. Cereţi-mi lucruri serioase, nu veniţi cu nimicuri, cereţi-mi-o, încă pot! Spuneţi după mine: Vrem bunăstarea veşnică... bunăstarea.
Mi se spune din regie că spectatorii nu-mi înţeleg limbajul. Bine, să fiu mai clar. În timp ce vă uitaţi la mine cu un fursec sau ceai în faţă - mă rog, dacă le aveţi şi pe alea -, contul meu creşte văzând cu ochii, cu ochii mei; cineva îmi face curat în căsuţa de pe malul Mediteranei, iar săptămâna viitoare îmi voi face o liposucţie în Canada. Acum vă e clar? Publicitate.
Gina (îmbrăţişând-o pe Tamara): În ce lume trăim!
Tamara: Mă sufocă minciunile, să ieşim!
Gina: Ţine-mă strâns, Doruţule!
Tamara: L-am pierdut.
Gina: Aşa de uşor, mă sufoc.
Tamara: Mergem la piaţă, o să car şi eu plasele.
Gina: S-o ia naiba ipocrizie, nu vreau nimic altceva. Ia-mă în braţe. Ne furişăm afară din cartierul ăsta nenorocit, fără să ne vadă Jucătorul.
Tamara: Aleg verzele, morcovii... mă târguiesc cu ţărăncile... car eu tot ce-i greu. Te desparţi de Gogu.
Gina: Vrei şi tu o viaţă liniştită, retrasă? (scoate capul pe geam înspre stradă ţipând) Jucătorule, bagă-ţi undeva bunăstarea veşnică, noi ne avem una pe cealaltă!
Tamara: Noi două avem o armă în casă. Jucătorule, ar fi bine să ţii cont. Ar fi bine.
Gina: (către Lizet) Eu cu ea ieşim.
Tamara: (către Lizet) Înţelegi de ce?
Gina: Păcat de Doruţu.

Scena 6

Doruţu e într-un cărucior cu rotile împins de Lizet pe malul mării.
Lizet: Îţi pun o păturică, aerul e plăcut, dar vânticelul ăsta rece ar putea să te tragă la spate. Doruţule, câtă linişte! Voi, bărbaţii, sunteţi nişte îngeraşi, aşa, când sunteţi tăcuţi. (îi pune o scoică imensă la ureche) Auzi, frumuşelule? Ce auzi? Nu auzi nimic? Scoica asta minunată, până mai adineauri tăcută, întinsă în nisipul fierbinte, avea nevoie de-o ureche... atentă, negrăbită Aşa-i că nu e moartă? (i-o apasă pe ureche) Spune după mine: - Nu e moartă, ... în ea se aude marea, vântul şi mai ales se aud paşii, toţi paşii, de la începutul nisipului până la sfârşitul lui. Spune după mine: - Tu care-mi ţii scoica la ureche şi eu aud marea, vântul, paşii toţi risipiţi printre grăunţele de nisip. Tu... vrei să fii...?

Sfârşit