Săpunul? O vorbă de dânşii inventată

Citeam odată că actorul Matthew McConaughey (foto), sex-simbol de la Hollywood, nu a mai folosit deodorant de douăzeci de ani…
Pe women.timesonline.co.uk, Katherine Ashenburg publică un fragment din cartea ei de la Profile Books - "Clean: An Unsanitised History of Washing", prilej de noi revelaţii în domeniu. Se pare că percepţia istorică asupra rutinei igienei cotidiene a diferit substanţial de la o epocă la alta. Astfel, în secolul I, aristocraţii romani dedicau îngrijirii corporale minimum două ore pe zi: se spălau, se săpuneau, făceau baie succesiv în mai multe căzi cu apa încălzită la diferite temperaturi, iar, la final, într-o apoteoză onctuoasă, se ungeau cu uleiuri scumpe pe toată suprafaţa corpului. Dimpotrivă, în secolele XVI-XVIII, la curtea regilor Franţei, săpunul era aproape prohibit, iar baia o noţiune aproape necunoscută. Regele Soare folosea, în schimb, parfumuri în exces şi se scărpina de păduchi, pe spate, cu o perie cu mâner de aur. Lenjeria, inclusiv cea intimă, nu se spăla nici ea, aristocraţii preferând s-o arunce pur şi simplu atunci când se murdărea. Dintotdeauna, musulmanii care se respectă îşi spală cu obstinaţie, zilnic, organele genitale, obicei care multora dintre europeni le repugnă principial. Milenii mai târziu, gusturile se schimbaseră dramatic. Astfel, anunţând-o pe Josephine că urma să se întoarcă pentru câteva zile la Paris, cu mare chef de rut, tânărul Napoleon îi scria patetic: " Dacă mă iubeşti, te rog să nu te mai speli deloc până ne revedem. Mi-e dor de mirosul natural al trupului tău!". Revenind în contemporaneitate, clasa mijlocie americană nu concepe să nu facă minimum un duş pe zi, iar deodorantul reprezintă o necesitate vitală, aproape un obiect de cult al religiei igienei.
Adesea, însă, între valorile ritualice sau simbolice ale igienei apar confuzii. Dacă, aşa cum subliniază şi Biblia, între curăţenia sufletească şi cea trupească legătura este una obligatorie, a te spăla pe mâini precum Pilat din Pont trimite la altceva decât la spălarea picioarelor Mântuitorului de către Maria Magdalena. Iar credinţa lui Lady Macbeth, după ce l-a convins pe soţul ei să-l ucidă pe Duncan, cum că "Un pic de apă ne va curăţa de păcatul nostru" nu are decât valoare strict retorică. Şi uite-aşa ajungi să-l înţelegi, epidermic, pe actorul din "Cum să scapi de un bărbat în zece zile"…