Exportul de mobilă a crescut cu 12% în primul semestru

Autor: Ioana David 07.09.2010

Fabricile din România au exportat în primul semestru din acest an mobilă de 585 mil. euro, o valoare cu 12% mai mare comparativ cu perioada similară a anului 2009, potrivit estimărilor Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR).
Aceasta este prima creştere semestrială după o perioadă mai lungă de scădere, trendul de apreciere fiind vizibil şi în cazul producţiei. În România a fost produsă în prima jumătate a anului mobilă în valoare de 912 mil. euro, ceea ce reprezintă un plus de 8,2%.
"Soldul balanţei comerciale a sectorului a rămas pozitiv, situându-se la 439 de milioane de euro în semestrul unu din 2010, contribuind astfel în fiecare an decisiv la micşorarea deficitului de cont curent al României", a spus Aurica Sereny, preşedintele APMR.

Potrivit datelor APMR, avan­sul producţiei şi al exportului de mobilă s-a bazat pe reduceri de preţ operate de companii şi lansarea de pro­duse noi, în condiţiile în care firmele au redus personalul, săptămâna de lucru, au căutat noi nişe de distribuţie şi au renunţat la acordarea unor stimulente salariaţilor.
"Analizând locul Româ­niei în Uniunea Europeană în privinţa comerţului cu produse de mobilier, se observă că între cele 27 de state membre, Ro­mâ­nia ocupă locul 13 la export şi locul 20 la import", a mai spus Sereny.
Pe de altă parte, vânzările în retailul local de mobilă au urmat trendul de scădere din întreaga economie, însă declinul a fost de numai 1,2%. Anul trecut piaţa locală de mobilă a scăzut cu aproape 15%, astfel că se poate spune că industria se apropie de stabilizare. Cel mai mult a scăzut însă importul de mobilă care a ajuns la 146 mil. euro în primele şase luni ale acestui an, cu 8% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă din 2009.

Anul trecut cele mai mari importuri s-au făcut din Italia, Polonia, China, Turcia, Germania şi Ungaria.
Pe de altă parte, cele mai mari destinaţii de export au fost Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie. "98,7% din exportul efectuat de producătorii de mobilă din România include scaune şi alt mobilier, ceea ce denotă faptul că produsele românesti de mobilier destinate exportului încorporează multă valoare adăugată."
La nivelul industriei mobilei lucrează aproape 50.000 de oameni, în timp ce în primele şase luni din 2009 lucrau aproape 57.000 de persoane.
În retailul de mobilă, cei mai mare jucători sunt Mobexpert, IKEA, kika, Elvila, Staer, Lemet, iar producă­tori importanţi sunt Italsofa, Silvarom, Alprom, dar şi alţii. Astăzi începe la Romexpo târgul de mobilă, cel mai im­portant eveniment de acest fel din industria locală.