Gheţea: Ordonanţa pe creditele de consum trebuie să fie clară

Autor: Alexandra Chelu, Mediafax 06.09.2010

Bancherii insistă ca ordonanţa privind creditele de consum să fie clară şi cu aplicabilitate fără echivoc, astfel încât să nu creeze confuzii şi probleme, chiar dacă se va aplica şi pentru creditele deja acordate, a declarat Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
"Considerăm că, dacă se va aplica şi la creditele vechi, trebuie ca ordonanţa să fie clară şi cu aplicabilitate fără echivoc, astfel încât să se evite ceea ce se întâmplă în acest moment. Aţi văzut clienţi nemulţumiţi, oameni care merg şi îşi pierd timpul prin tribunale. Nu acesta era scopul", a spus Gheţea, după o întâlnire cu mai mulţi oameni politici din opoziţie.
Preşedintele ARB a arătat că bancherii vor realiza un material cu detalii privind ordonanţa de urgenţă pentru creditele de consum, pe care îl vor transmite şi la Senat. Totodată, el a precizat că amendamentele transmise deja la comisiile de specialitate de la Senat şi Camera De­putaţilor, neacceptate până în prezent, vor fi actualizate.
"Dorim, în măsura în care nu se poate ţine cont de opinia noastră iniţială, ca ordonanţa să se refere strict la ceea ce reprezintă prevederile directivei europene, atunci trebuie ca ordonanţa actuală să fie modificată, adaptată, astfel încât să nu se creeze confuzii, probleme la nivelul clien­ţilor şi bineînţeles să nu apară probleme la nivelul sistemului bancar, în sensul de a crea pierderi sau situaţii mai neplăcute", a continuat Gheţea.
Totodată, bancherii au ridicat problema aplicării ordonanţei de urgenţă privind creditele de consum, dar Gheţea a menţionat că nu s-a stabilit încă nimic, că nu există promisiuni, fiind doar un schimb de opinii. Şeful ARB a menţionat că şi-ar dori să discute în primul rând cu comisiile de specialitate şi că speră să vorbească chiar şi cu premierul Emil Boc.
Principala prevedere a ordonanţei de urgenţă privind creditele de consum, care transpune în legislaţia naţională o directivă europeană, se referă la eliminarea comisionului de rambursare anticipată pentru împrumuturile cu dobândă variabilă şi limitarea acestuia la cel mult 1% din suma restituită în avans pentru împrumuturile cu dobândă fixă. Ordonanţa excede însă directiva europeană prin faptul că are aplicabilitate şi asupra împrumuturilor aflate în sold, precum şi a creditelor ipotecare.
Bancherii au atras în repetate rânduri atenţia că modificarea celor aproape opt milioane de contracte de credit aflate în derulare presupune costuri suplimentare care vor fi transferate în cele din urmă în preţul creditelor, făcând mai dificil accesul la finanţare al clienţilor. Ordonanţa a intrat în vigoare în iunie, iar până pe 19 septembrie băncile trebuie să modifice toate contractele aflate în derulare.