Gheţea, ARB: Dacă vom fi obligaţi să ieftinim creditele vechi, le vom scumpi pe cele noi

Autor: Liviu Chiru 31.08.2010
Băncile vor scumpi considerabil creditele noi dacă vor fi obligate să micşoreze semnificativ costurile pentru clienţii care au împrumuturi în derulare, în urma aplicării Ordonanţei numărul 50/2010 în forma actuală, atenţionează Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi preşedinte al CEC Bank.
"În condiţiile în care se dau acte administrative care se interpretează că în buzunarul fiecărui român intră 2-3% din dobânda plătită la credit, cum îl protejez pe viitorul consumator? Aceste costuri (suportate de bănci prin reducerea dobânzilor pentru creditele în derulare - n. red.) se vor reflecta în costul creditelor viitoare", a spus Gheţea, care a participat ca invitat special în cadrul întâlnirii "Meet the CEO", organizată de Business Magazin.
În calitate de preşedinte al ARB, Gheţea a avut ieri o nouă rundă de întrevederi cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Consiliul Concurenţei, cele două instituţii care au promovat noile reglementări privind creditele pentru consumatori, concretizate în Ordonanţa 50/2010. Scopul iniţial al Ordonanţei 50 a fost să transpună în legislaţia locală o directivă europeană privind creditele de consum nou acordate. În forma adoptată de Guvern, ordonanţa se referă la toate tipurile de credit pentru consumator, inclusiv la cele aflate în derulare.
ARB cere în continuare eliminare prevederilor care exced legislaţia europeană sau cel puţin clarificarea unor pasaje din legislaţie, în special a celor privind modul de stabilire a dobânzii odată cu legarea de un indicator independent. "Am constatat că există foarte mari lacune în redactarea ordonanţei", spune şeful ARB.
Gheţea admite că impunerea unor marje mari în prezent peste nivelul Euribor (indicatorul pieţei monetare din zona euro), cerută chiar de bănci pentru a-şi conserva dobânzile încasate, se poate dovedi o greşeală costisitoare în anii viitori, când indicatorul va înregistra probabil creşteri consistente. El consideră totuşi că aceasta este doar o "lacună" a ordonanţei şi ar trebui corectată de legiuitor.
"Dacă luăm în considerare că Euribor este la minime istorice, trecerea la el va fi dezastruoasă când economiile din zona euro vor fi din nou pe val", spune Gheţea. În prezent, indicatorul Euribor pentru scadenţa de trei luni se află la mai puţin de 0,9% pe an, întrucât Banca Centrală Europeană a luat măsuri extraordinare de relaxare a politicii monetare, pentru a combate criza economică. Gheţea spune că pe termen mediu, nivelul normal al Euribor este de 4%-5% pe an. Astfel, dacă băncile aplică acum marje de 7-9 puncte procentuale pentru a conserva dobânzile la nivelurile curente, în anii următori dobânda la credit ar putea urca la 11%-14% pe an, la un credit în euro.