Chinezii schimbă foaia: companiile de stat au devenit noul generator de creştere economică

Pe fondul temerilor privitoare la capacitatea de susţinere a actualului nivel ridicat al creşterii economice, guvernul chinez a pompat fonduri publice în companii de la care se aşteaptă să îmbunătăţească baza industrială şi să angajeze mai mulţi oameni, scrie The New York Times.

Noi date publicate de Banca Mondială indică o creştere a proporţiei producţiei industriale realizate de companiile controlate de statul chinez anul trecut. În plus, investiţiile companiilor de stat au crescut puternic.

Aceste date, cât şi o serie de alte semnale alimentează semnele de întrebare ridicate de analişti dacă nu cumva China, care se autodefineşte drept socialistă, dar este adesea considerată în Occident drept "brutal capitalistă", nu încearcă de fapt să sporească controlul guvernului asupra unor părţi ale economiei.

A devenit a doua cea mai mare economie a lumii

Distincţia ar putea fi mai importantă în prezent decât a fost în trecut. China a devansat Japonia, devenind a doua mare economie a lumii în acest an, iar modelul său de dezvoltare direcţionată de stat este enorm de atrăgător pentru ţările sărace.

Dornici cândva să înveţe de la Statele Unite, liderii chinezi şi-au reafirmat în decursul crizei financiare credinţa în propria abordare privitoare la managementul economiei, în care capitalismul privat joacă doar un rol de susţinere.

Problema controlului de stat versus cel privat este una delicată în China. După decenii de reforme economice, multe mari companii de stat sunt aşteptate să opereze profitabil. Cele mai mari companii private se finanţează adesea de la bănci de stat sau îşi coordonează investiţiile cu guvernul.

De asemenea, liderii chinezi nu mai insistă public asupra distincţiilor ideologice legate de proprietate. Aceştia însă nu au relaxat niciodată controlul statului asupra unor sectoare considerate drept vitale din punct de vedere strategic, cum ar fi sectorul financiar, al apărării, energiei, telecomunicaţiilor, feroviar şi portuar.

În acelaşi timp, primul-ministru Wen Jiabao şi preşedintele Hu Jintao nu sunt la fel de deschişi către interesele investitorilor străini sau al sectorului privat al Chinei comparativ cu generaţia anterioară de lideri.

"Reformele din perioada 1978-sfârşitul anilor '90 nu au atins puterea guvernului", arată Yao Yang, profesor în cadrul Universităţii din Peking.

Încă un deceniu de creştere susţinută

Cei care nu văd dovezi clare ale expansiunii sectorului de stat cred în general că China mai are în faţă un deceniu sau mai mult de creştere robustă înainte ca economia sa să se maturizeze. Aceştia consideră că intervenţia statului nu este nici prea mare, nici prea redusă, ci numai suficientă pentru a împinge o economie în curs de dezvoltare către prosperitate.

Scepticii au o viziune mai sumbră: aceştia cred că distorsiunile şi risipa datorate nu în mică măsură intervenţiei guvernului au rezultat într-o alocare eronată a capitalului şi vor sfârşi prin a împinge ratele de creştere în jos cu mult mai devreme de 2020. Aceştia îşi justifică pesimismul prin faptul că China, asemeni Japoniei cu o generaţie în urmă, are prea multă încredere în strategia sa economică ce sfidează teoria convenţională occidentală. Scepticii arată în acelaşi timp şi către influenţa politică şi financiară în creştere a giganţilor de stat ai Chinei.

Cai Hua, directorul unei organizaţii tip camera comerţului din provincia Zhejiang, spune că ţara sa are nevoie de industrii controlate de stat pentru a concura pe plan mondial şi a administra dezvoltarea locală a ţării.

Local, însă, arată acesta, avantajele acestor industrii, care obţin primele finanţare de la băncile de stat, beneficiază primele de bailout-uri de stat când au probleme şi de stimulente, au creat o "inegalitate profundă" faţă de rivalele private.

Unii analişti susţin că conglomeratele de stat au devenit acum centre de putere politică în sine, capabile să respingă chiar şi eforturile autorităţilor de la Beijing de a le controla.

Totuşi, succesul strategiei chineze este greu de contestat. Mulţi economişti sunt de acord că un management de stat solid poate fi mai eficient decât forţele de piaţă în a pune pe picioare o ţară în curs de dezvoltare.

Specialiştii din ambele tabere au numai două întrebări. Prima: cât timp va mai genera creştere controlul statului asupra unor vaste părţi din economie? A doua: va fi China capabilă să-şi schimbe strategia dacă aceasta nu va mai funcţiona?

Guvernul chinez strânge puternic de frâiele economiei, companiile controlate de stat jucând un loc tot mai important în impulsionarea creşterii PIB-ului