Burger King îşi face loc între KFC şi McDonald’s în Piaţa Romană, zona zero a restaurantelor fast-food

Autor: Cristina Stoian 30.08.2010

Celebrul brand american Burger King, care a fost adus în România de către oamenii de afaceri Eli Davidai şi Marius Nasta în aprilie 2008, a închiriat circa 80% din fostul restaurant Everest din Piaţa Romană din Capitală pentru a deschide prima unitate fast-food stradală din România sub brandul american.



"Planul nostru de dezvoltare este foarte flexibil, fiind strâns legat de evoluţia pieţei imobiliare extrem de afectată de criza financiară. Am profitat de oportunităţile apărute cu privire la deschiderea unui spaţiu stradal şi am ales zona Romană datorită traficului, accesibilităţii şi tradiţiei în ceea ce priveşte restaurantele de tip fast-food", a declarat Monica Eftimie, directorul de marketing al Atlantic Restaurant Systems, compania care operează restaurantele Burger King în regim de franciză.

Reprezentanţii companiei nu au oferit detalii despre investiţia în noua unitate, dar au precizat că vor deschide restaurantul până la finalul acestui an "pe o suprafaţă de aproximativ 500 mp, aceasta incluzând dependinţe şi terasa".

Ţinând cont că bugetul pentru deschiderea unui restaurant Burger King se situează între 500.000 de euro şi un milion de euro, în funcţie de poziţie, tipul restaurantului şi suprafaţă, suma pentru unitatea din Piaţa Romană se apropie de nivelul superior întrucât este o zonă ultracentrală, cu poziţie stradală, iar restaurantul are cea mai mare suprafaţă din cele deschise de Burger King până acum.

La nivel local, Burger King a deschis, din aprilie 2008, când a intrat pe piaţă, până în prezent, opt unităţi, toate în malluri sau galerii comerciale ale unor hipermarketuri.

Aleg să stea "la masă" cu concurenţa

Alegerea spaţiului din Piaţa Romană, situat între giganţii KFC şi McDonald's, confirmă intenţia companiei de a-şi consolida poziţia în Capitală, singurul restaurant deschis în provincie fiind cel din Constanţa, în galeria comercială Carrefour Tom, la începutul acestui an.

În plus, patru din cele opt spaţii alese de Atlantic Restaurant System pentru restaurantele Burger King (în Băneasa Shopping City, Liberty Center, Plaza România şi Bucureşti Mall) sunt situate în imediata apropiere a celor doi competitori KFC şi McDonald's, jucători care reuşesc să atragă un număr mare de clienţi în unităţile deschise şi să creeze astfel un trafic constant. Restaurantele situate stradal au o serie de avantaje, chiar dacă investiţia şi costurile cu chiria şi personalul sunt mai mari. Carmen Lupuleţ, directorul de marketing al reţelei KFC, spunea că restaurantele plasate stradal pot beneficia de un trafic mai mare, mai divers, au propria zonă de luat masa, care reprezintă mai bine brandul şi poziţionarea lui.

Cât vinde un fast-food din Romană

KFC încasează circa 190.000 de euro (800.000 de lei) lunar în unitatea de pe bulevardul Margheru, venituri aproape asemănătoare cu cele realizate în Plaza România, un centru comercial aflat în topul încasărilor per restaurant, potrivit informaţiilor companiei. Vânzările le depăşesc astfel pe cele obţinute într-un mall din provincie, cum ar fi cel din Timişoara, unde încasările ajung la 142.000 de euro (600.000 de lei).

Suprafaţa fostului restaurant Everest, fără a lua în considerare terasa, de circa 443 de metri pătraţi, a fost eliberată în luna martie a acestui an, după ce Everest Foods a intrat în insolvenţă la sfârşitul anului trecut, la presiunea principalului său creditor şi proprietarul spaţiului, Metropolitan Leasing.

"Pe lângă Atlantic Restaurant System, care va deschide un restaurant Burger King, am încheiat contract de închiriere cu compania Nestlé pentru o cafenea Nescafe. Suprafaţa terasei este de 300 mp, 70% din acesta fiind preluată de Burger King. Contractele de închiriere au fost încheiate pe o perioadă de zece ani", au spus reprezentanţii Metropolitan Leasing, care nu au precizat valoarea contractului de închiriere. Compania imobiliară Metropolitan Leasing Bucureşti (FRAB) este deţinută de Barberia Investments Limited, înregistrată în Cipru (47,16%), şi de Romanel International Group (47,16%).

Chiria, 40 euro/mp?

Proprietarul spaţiului, care deţinea la finele anului trecut lichidităţi în valoare de 5,7 mil. lei şi un număr de 19 spaţii comerciale în Capitală, majoritatea situate în poziţii ultracentrale pe bulevardul Magheru sau Calea Victoriei, a spus încă din momentul în care a evacuat Everest că a început să caute chiriaşi pentru spaţiul din Piaţa Romană, însă abia după şase luni face publice numele viitorilor chiriaşi.

Acţionarul majoritar al businessului fast-food Everest la nivel local este compania Everest Franchising, care este deţinută de companiile cipriote Everhold (55,9%) şi Josemi Trading Limited (44%), potrivit datelor Registrului Comerţului.

"Spaţiul tocmai a fost închiriat, preţul chiriei fiind de circa 40 euro/mp lunar", a declarat o sursă din piaţă, care s-a interesat anterior de preluarea spaţiului. Asta înseamnă că anual, Metropolitan Leasing va încasa, doar din spaţiul de interior, puţin peste 200.000 de euro.

Burger King, care a fost adus în România de către oamenii de afaceri Eli Davidai şi Marius Nasta în aprilie 2008, odată cu deschiderea centrului comercial din nordul Capitalei, Băneasa Shopping City, a avut încasări, cu şase unităţi deschise, de 3 milioane de euro (12,7 mil. lei) în 2009.

Pentru anul acesta, conducerea Burger King, care a mai lansat două unităţi, una în Bucureşti Mall din Vitan şi una în Constanţa, a anunţat că va schimba strategia de extindere, mizând doar pe spaţiile stradale pentru restaurante independente şi de tip drive, linie pe care au urmat-o şi competitorii McDonald's (peste 31 de restaurante drive-thru) şi KFC (un restaurant drive-thru).

Burger King

McDonald's

KFC