Boc, despre deblocarea posturilor din sănătate: În luna septembrie vom discuta exact

Ziarul Financiar 26.08.2010

Premierul Emil Boc a declarat, joi, la Sibiu, că în septembrie se va lua în discuţie deblocarea posturilor din sistemul sanitar, fără a preciza însă câte posturi intenţionează să deblocheze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat de jurnalişti, în timpul unei vizite pe şantierul centurii Sibiului, ce intenţii are în legătură cu deblocarea posturilor din sistemul sanitar, premierul Emil Boc a răspuns că problema va fi luată în discuţie în luna septembrie.

"În luna septembrie vom discuta exact ce se va întâmpla, până atunci nu mai fac niciun fel de declaraţie pe această problemă", a afirmat Emil Boc.

Când i s-a spus că Ministerul Sănătăţii a anunţat că are nevoie de deblocarea a 5.000 de posturi, premierul a răspuns că acest lucru nu se va putea rezolva, deoarece toate ministerele "au tot felul de solicitări".

Ministrul sănătăţii a solicitat, miercuri, în şedinţa Guvernului, deblocarea a 5.000 de posturi necesare sistemului medical, dar premierul a spus că nu se poate debloca decât un post la şapte eliberate, ceea ce înseamnă 1.000, iar eventuale suplimentări vor trebui negociate în toamnă cu FMI. Citiţi mai mult pe www.mediafax.biz.