Hidroenergetica, un colos de patru miliarde de euro

Autor: Roxana Petrescu 25.08.2010

Mihai David (PSD), directorul Hidroelectrica, dar şi cel care se ocupă de înfiinţarea Hidroenergetica, unul dintre cei doi giganţi prin care guvernul încearcă să reorganizeze sistemul energetic, spune că firma pe care o creează acum are o valoare de piaţă de circa 4 miliarde de euro. Cu această estimare, David plasează Hidroenergetica pe podiumul celor mai valoroase companii din România, fiind întrecută deocamdată doar de Petrom, singurul producător local de petrol şi gaze.
"Acum, Hidroenergetica are o valoare de piaţă de circa 4 miliarde de euro şi estimez că după ce toate planurile de investiţii se vor concretiza, valoarea va creşte cu circa 30%. Hidroenergetica va avea circa 18.000 de angajaţi", spune David. Proiectele pe care compania le are pentru următorii cinci ani se ridică la peste 3 miliarde de euro, bani care vor veni mai ales din parteneriate public-private şi din credite. Mai mult, în 2012 compania ar urma să fie listată la Bursă.
Însă, în ciuda planurilor extrem de detaliate, unul dintre cele mai importante etape, înfiinţarea, este amânată pentru începutul anului viitor. Astfel, în loc de termenul iulie 2010, cel mai probabil Electra şi Hidroenergetica vor funcţiona abia în ianuarie 2011