Dacă Strategia de apărare trece de Parlament, ziariştii ar putea fi interceptaţi, percheziţionaţi şi arestaţi

Ziarul Financiar 25.08.2010

Deputatul PSD Carmen Moldovan a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, dacă Strategia Naţională de Apărare va fi votată în Parlament în forma propusă de CSAT, ziariştii vor putea fi interceptaţi, percheziţionaţi şi arestaţi în numele securităţii statului, informează Mediafax.
Moldovan a spus că, dacă Parlamentul va adopta Strategia Naţională de Apărare în forma propusă de CSAT, cu includerea campaniilor de presă la capitolul vulnerabilităţi, instituţiile statului vor fi obligate "să lupte" împotriva unei aşa-zise vulnerabilităţi care nu este obiectiv definită.

"Nu este o noutate că Traian Băsescu desconsideră activitatea de jurnalist, dar este prima dată când face din atitudinea sa ostilă presei o prioritate naţională a statului român. Dacă Strategia Naţională de Apărare este adoptată de Parlament în forma propusă de CSAT, atunci instituţiile statului vor fi obligate să lupte împotriva activităţii de jurnalist, împotriva mijloacelor de presă şi împotriva jurnaliştilor. Astfel, vor putea fi luate măsuri împotriva mass-media şi a jurnaliştilor, care vor putea fi interceptaţi, percheziţionaţi şi arestaţi în numele securităţii statului", a declarat deputatul PSD.

Moldovan a menţionat că va depune, săptămâna viitoare, în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, o moţiune pentru adoptarea unei rezoluţii pe această temă. Citiţi mai mult pe www.mediafax.ro.