Opinie Adrian Vasilescu: Fără o dietă severă nu scăpăm

După cheltuieli bugetare sporite în anii de boom, avem parte de tăieri de cheltuieli în faza recesiunii. Deşi ar fi fost normal ca deficitul bugetar să fi fost restrâns cât s-ar fi putut de mult în vremea în care România avea creştere economică mare. Sau chiar să fi avut excedente. Fiindcă un PIB tot mai mare aducea resurse mai multe. Mai ales că, în mod legic, economia se mişcă ciclic… şi după ani de creştere de obicei vine un ciclu de descreştere. Cum, de altfel, s-a şi întâmplat.
Nouă ani de creştere economică necontenită au fost, pentru România, o şansă. Cum o şansă a fost şi faptul că, începând cu anul 2000, mizând pe o inflaţie calmă şi pe o politică monetară anticiclică, bugetul n-a fost supus unor presiuni cărora să nu le fi putut face faţă. Dar logica electorală şi populismul au învins logica economică. Cheltuielile bugetare au urmat cursul ciclului economic: în sus. După saltul excesiv al deficitului intern, în toamna lui 2008, a urmat reculul PIB-ului, în 2009 şi în 2010. Fapt inevitabil, căci criza globală forţase deja, la cumpăna dintre 2008 şi 2009, intrarea în România. Şi au început să vină prea puţini bani la buget. Fiindcă s-au redus, în serie, veniturile bugetare obţinute din trei surse importante: impozitele pe salarii, impozitele pe profit şi taxa pe valoarea adăugată. Dar nici după creşterea TVA cu cinci puncte procentuale nu se adună veniturile scontate. Investiţiile s-au restrâns şi ele. Multe companii româneşti fie că au ajuns la cote extrem de mici de profitabilitate, fie s-au situat sub pragul rentabilităţii.
În timpul boom-ului din perioada 2003-2008, România a beneficiat de un tandem, o combinaţie fericită între creşterea economiei şi dezinflaţie. Din nefericire însă, economia a fost dominată de un dezechilibru puternic între creşterea cererii de consum pe toate planurile - de la limuzine şi case până la bunuri curente - şi oferta internă de bunuri şi servicii, care a fost modestă în toată această perioadă. Şi a fost modestă pentru că nici economia privată nu a făcut paşii necesari spre restructurare. Iar după ce ţara a intrat în recesiune, întreaga restructurare în economia privată s-a rezumat la disponibilizări de personal şi la tăieri de cheltuieli. Atât.
Iată de ce, acum, prioritatea-priorităţilor se identifică, în esenţă, cu o dietă severă: restricţia ca în societatea românească să nu se cheltuiască mai mult decât ne ţin curelele. Asigurându-se astfel echilibrele bugetar, monetar şi al balanţei de plăţi. Fără îndoială că politicienii au dificultăţi în a explica populaţiei o astfel de realitate. Mai ales că în joc sunt foarte mulţi factori şi fiecare politician are propria lui prioritate. Şi toate aceste priorităţi, adunate, "subminează" prioritatea care le sintetizează pe toate celelalte: cerinţa strictă de a respecta dieta, asigurând echilibrarea balanţelor. Îndeosebi a bugetului. Dacă acest regim sever va fi luat în serios şi pus în aplicare, atunci vom avea într-adevăr, în acest an, şansa turnării temeliei pentru ca ţara, de la anul, să înceapă să iasă din recesiune.
Ţara se confruntă însă, acum, cu o problemă gravă, care dacă nu va fi rezolvată repede şi bine va duce negreşit la întârzierea ieşirii din recesiune şi va ameninţa stabilitatea financiară. Deficitul bugetar. E adevărat, nu avem deficit cu două cifre, iar ponderea datoriei publice în PIB este cu mult sub plafonul european de 60 la sută. Dar asta nu înseamnă că avem dreptul să lăsăm lucrurile să se mişte către un astfel de deznodământ dramatic. E nevoie de intervenţii urgente. Deficitul bugetar a fost de 5,4 la sută în 2008 şi de 7,2 la sută în 2009. Acum continuă să urce. Dar trebuie oprit. Convenţia cu semnatarii Acordului de împrumut, de care depinde eliberarea următoarelor tranşe, este ca în 2010 deficitul să coboare la 6,8 la sută. Scăderea de la 7,2 la sută la 6,8 la sută ar asigura o schimbare de tendinţă în mişcarea deficitului, de la urcare la coborâre, ceea ce ar garanta că putem să evităm un derapaj incontrolabil.
Dacă statul n-ar interveni de urgenţă pentru a curma actuala tendinţă a deficitului bugetar, lăsându-l să urce, nu numai stabilitatea financiară ar fi pusă în pericol, ci societatea în ansamblu. Pentru că nu este deloc în interesul României să ieşim din recesiune pur şi simplu. Cu problemele pe care le avem în momentul de faţă, şi am în vedere în primul rând dificultăţile de a frâna creşterea deficitului bugetar, recesiunea poate să revină oricând. Important este ca mai întâi să rezolvăm marile noastre probleme de disciplină financiară şi să asigurăm o coordonare eficientă a politicilor monetară, fiscală, salarială şi de restructurare economică. Numai aşa vom putea ieşi cu adevărat din recesiune, asigurând o creştere economică sănătoasă.
După nouă ani de creştere economică, aproape un ciclu complet, exista posibilitatea, respectând câteva reguli, ca acest ciclu să fie prelungit cu un an sau cu doi. Căderea la un moment dat era însă inevitabilă, pentru că acestea sunt legile economiei. După ce aduni câţiva ani buni de creştere economică, negreşit vine un moment de contracţie şi pe urmă iar începe o nouă creştere. Un fapt e sigur: acela că ciclul de creştere îl mai aveam şi acum dacă nu ne lovea foarte tare criza economică mondială. Viaţa ne-a dovedit însă că n-am fost pregătiţi să ne luptăm cu criza şi nici să îi facem faţă recesiunii.