De vorbă cu Radu Graţian Gheţea despre viitorul creditării în România

Autor: Business Magazin 22.08.2010

Alături de Răsvan Radu şi Dan Pascariu de la UniCredit, Mihai Bogza de la Bancpost sau Sergiu Oprescu de la Alpha Bank, Radu Graţian Gheţea este unul dintre cei mai cunoscuţi români aflaţi la şefia unei bănci de prim rang.

Diferenţa faţă de cei menţionaţi este că Gheţea conduce de patru ani încoace CEC, cea mai mare bancă de stat, iar de zece ani este preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). Ca preşedinte al CEC, Gheţea a condus transfor­marea vechii case de economii în banca comercială de acum, cel mai important pilon de rezistenţă al statului într-un sistem bancar dominat cu autoritate de băncile străine.

Ca şef al ARB, Gheţea este în mod tradiţional interlocutorul preferat al ziariştilor care caută să afle ce se întâmplă în culisele relaţiei dintre băncile comerciale şi BNR, dar şi ce viziune au băncile de la noi despre ele însele şi rolul lor într-o societate care a trecut pe nesimţite de la sărăcia anilor '90 la boom-ul creditării din a doua jumătate a anilor 2000, iar acum înfruntă o criză pentru care nu puţini culpabilizează băncile.
Absolvent de Matematică, Gheţea a fost director general al BRCE, fosta Bancorex, din 1986 până în 1994. De aici a plecat la Alpha Bank, pe atunci Banca Bucureşti, ca prim-vicepreşedinte şi membru al Consiliului de Administraţie. În 2007 a ocupat funcţia de preşedinte al Alpha Bank, pentru ca din 2007 încoace să deţină preşedinţia CEC, a cincea bancă de pe piaţă ca active în prezent.
În cadrul "MEET THE CEO", eveniment care va fi organizat de BUSINESS Magazin în data de 31 august, conceput ca un moment oportun pentru un public restrâns de a avea acces la o discuţie liberă cu membri ai comunităţii de business din România, Radu Graţian Gheţea va împărtăşi cele mai importante momente ale carierei sale de bancher şi şef de bancă, va vorbi despre perspectiva creditării în România şi despre cele mai importante probleme cu care se confruntă la ora actuală sistemul bancar.