Concert pentru violoncel şi lunetişti

Steven Gallaway este un scriitor canadian, autor a trei romane. Cel de faţă, cel mai recent (din 2008), a devenit imediat bestseller internaţional - "Violoncelistul din Sarajevo"*), tradus la editura Litera de Sebastian Bican. Este povestea a patru oameni care încearcă să supravieţuiască într-un oraş devastat de război. Unul dintre ei este un violoncelist care îşi vede douăzeci şi doi de vecini şi prieteni ucişi de un obuz şi care hotărăşte să cânte douăzeci şi două de zile, în memoria lor, acolo unde a avut loc atacul, o piaţă în care oamenii şedeau la coadă la paine. În timp ce violonisul cântă, o tânără femeie lunetist îl apără de soldaţii adverşi cu preţul propriei vieţi.

Faptele romanului sunt reale. Sarajevo a fost unul dintre oraşele cele mai crunt lovite în timpul războiului prelungit în care s-a destrămat Iugoslavia. Asediul său a durat patru ani, între aprilie 1992 şi februarie 1996, iar ONU a estimat numărul morţilor la zece mii şi pe cel al răniţilor la cincizeci de mii. Au fost distruse zece mii de locuinţe şi o sută de mii au fost avariate. Liderii armatei care a asediat oraşul au fost acuzaţi de crime de război.
La 27 mai 1992, în timpul asediului, un grup de oameni aşteptau să cumpere pâine în piaţa Vase Miskina. Au căzut câteva obuze de mortiere şi a urmat un măcel: douăzeci şi două de persoane au fost ucise şi şaptezci - rănite. Violoncelistul Verdran Smailovic a cântat "Adagio în Sol Minor" de Albinoni chiar în acel loc, în amintirea celor morţi. Smailovic a fugit în anul următor în Irlanda de Nord.
Unii dintre eroii romanului lui Galloway chiar au existat, deşi scritorul le-a transformat mult trăsăturile. De pildă, femeia care se autonumea Săgeată, o remarcabilă lunetistă, care nu voia să se supună ordinelor, şi despre care s-a realizat un documentar în Danemarca. Alţi eroi în mod sigur combină trăsăturile mai multor locuitori.
Romanul e copleşitor nu numai întrucât porneşte de la fapte reale şi recente, despre care mulţi dintre noi am citit în ziare ori am văzut reportaje la diferite posturi de televiziune. Ci şi pentru că descrie oroarea războiului azi, când din raţiuni perverse, care nu se spun niciodată, civilii sunt în pericol la tot pasul, fie că traversează nevinovaţi strada sau că merg la cumpărături, cad victime, în vreme ce o parte dintre militari, indiferent din ce tabără, se umplu de bani traficând orice, până şi apa de băut. "Nu mai e niciun secret că se dă o luptă între cei care ar apăra oraşul prin indiferent ce mijloace şi cei care îşi doresc să apere în continuare acele principii pentru care merită să lupţi, pe lângă apărarea oraşului în sine. În afară de aceste tabere, mai există şi nelegiuiţii. La începutul războiului, numai infractorii ştiau să lupte cu adevărat şi au sărit de îndată în apărarea oraşului. Cu vremea însă, au ajuns să fie de necontrolat şi a devenit din ce în ce mai greu pentru oamenii corecţi să treacă peste abuzurile lor şi peste felul în care profită ei de situaţie. Dar nimeni nu renunţă de bună voie la putere."
Alt remarcabil aspect în romanul lui Galloway: în toate ştirile din vremea asediului se amestecau, pentru a identifica părţile care se luptau între ele, cuvintele "musulmani", "sârbi", "croaţi", "bosniaci". Galloway nu recurge deloc la caracteristici etnice sau religioase. Principalele personaje sunt pur şi simplu "din Sarajevo", în vreme ce duşmanul este descris drept "oamenii de pe dealuri".
Într-un lung interviu, Galloway făcea o seamă de importante precizări aupra romanului său: "Se întamplă într-un oraş ca Sarajevo, dar se poate întâmpla şi în oraşul tău"; "Am ales trei personaje pentru a oglindi cele trei părţi ale bucăţii muzicale a lui Albinoni, şi imediat mi-a venit în cap că principalele preocupări la Sarajevo era hrana, apa şi să nu fii ucis, aşa că asta sugerează personajele"; "Am mai vrut ca cititorul să simtă că cei de pe dealuri nu erau prea diferiţi de cei din oraş." (E formidabil episodul în care lunetistul care trebuia să-l împuşte pe violocelist e ucis de Săgeată pentru că, în loc să tragă şi apoi să se ascundă, preferase să asculte muzica, cu ochii închişi, în dreptul ferestrei - n.n). În sfârşit, romanul este unul extrem de "vizual", poate şi din acest motiv drepturile pentru ecranizare au fost vândute imediat.
"Cu o imagistică de neuitat şi cu o simplitate sfâşietoare, această carte vorbeşte convingător despre triumful spiritului în faţa unei disperări copleşitoare şi despre puterea artei de a împrăştia întunericul." - The Washington Post
Romanul a fost publicat în 16 ţări.

*) Steven Gallaway - "Violoncelistul din Sarajevo", Editura Litera. Traducere de Sebastian Bican.