Un nou front al crizei din Spania prinde contur

Autor: Catalina Apostoiu 12.08.2010

Premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero (foto) s-ar putea confrunta cu noi probleme în lupta cu criza fiscală, în condiţiile în care costurile de finanţare pentru guvernele regionale ale ţării sunt în creştere, scrie Bloomberg. Catalonia, care contribuie cu o cincime la PIB-ul Spaniei, nu mai are acces la pieţele de obligaţiuni din luna martie, iar prima suplimentară pe care o plăteşte investitorilor pentru ca aceştia să opteze pentru titlurile sale în detrimentul titlurilor guvernului central aproape s-a triplat în acest an. Galicia, regiune din nord-vestul statului, a cerut o îngheţare a plăţii datoriilor către guvernul central, iar regiunea Madridului a amânat o vânzare de obligaţiuni luna trecută.