Rompetrol Well Services anunţă profit în scădere cu 30% la şase luni

Ziarul Financiar 11.08.2010

Rompetrol Well Services (PTR), divizia de servicii petroliere la sondă a grupului Rompetrol, a anunţat pentru prima jumătate a anului un profit net de 5,6 milioane lei (1,3 milioane euro), în scădere cu 30% faţă de aceeaşi perioadă din 2009.

Cifra de afaceri a urcat cu numai 1%, la 35 milioane lei (8,4 milioane euro).

Compania a înregistrat în primele şase luni ale anului trecut un profit net de aproape 8 milioane lei şi o cifră de afaceri de 34,6 milioane lei.

Veniturile înregistrate în perioada ianuarie-iunie 2010 s-au ridicat la 38 milioane lei (9,1 milioane euro), în creştere cu 2,4%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009.

Cheltuielile au crescut cu 13,1%, la 31 milioane lei (7,4 milioane euro).