Bloomberg: Măsurile anticriză se mişcă prea greu pentru a ne proteja de un posibil nou crah în 2015

Autor: Radu Racu 09.08.2010

Sistemul financiar trece printr-o criză la fiecare 5-7 ani, spunea la începutul anului CEO-ul JP Morgan Chase, într-o audiere în faţa unei comisii a Congresului, ceea ce înseamnă că următorul crah s-ar putea produce până în anul 2015, cu mult înainte de a se produce efectul măsurilor luate în prezent de guvernele lumii, scrie Bloomberg.

Multe din măsurile adoptate de Congresul american şi de către guvernele lumii, menite să atenueze şocul unor noi turbulenţe financiare nu îşi vor face la timp efectul. Comisia de la Basel intenţionează să acorde băncilor până în 2018 să subscrie la noile norme de siguranţă, în timp ce decizia impusă firmelor în privinţa reducerii participaţiilor deţinute la fonduri de hedging şi fonduri de investiţii va intra în vigoare de abia peste câteva decenii.

"Având în vedere experienţa noastră în privinţa proptitudinii şi eficacităţii măsurilor guvernamentale în aceste situaţii, aş putea spune că suntem descoperiţi în faţa unei noi crize, şi asta mă cam sperie", spune Roy Smith, profesor de economie la Stern School of Business, din cadrul universităţii din New York şi fost bancher la Goldman Sachs.