Licitaţie de 12,7 mil. lei pentru instruirea în utilizarea PC-ului a 12.000 de funcţionari publici

Autor: Mediafax 05.08.2010

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) va organiza pe 20 septembrie o licitaţie pentru servicii de instruire, testare şi certificare în utilizarea calculatorului a 12.000 de persoane cu acest statut, contractul ridicându-se la 12,75 milioane de lei (TVA inclusă). Contractul se va încheia pentru o perioadă de 17 luni de la data atribuirii. Proiectul va fi finanţat în proporţie de 98% prin Programul Operaţional "Dezvoltarea Capacitãţii Administrative", diferenţa de 2% urmând să fie acoperită din fonduri de la bugetul de stat. Ofertanţii vor depune o garanţie de participare de 200.000 lei. Aflată în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, ANFP a fost înfiinţată printr-o lege din 1999 pentru a asigura managementul funcţiilor publice.