Restructurări de personal la Primăria Focşani

Autor: Mediafax 03.08.2010

Aproximativ 60 de angajaţi ai Primăriei Focşani şi ai instituţiilor subordonate, precum şi 132 de poliţişti comunitari vor fi disponibilizaţi în baza OUG 63 privind reducerea salariaţilor din sistemul bugetar, a anunţat ieri primarul Decebal Bacinschi. Primarul municipiului Focşani, Decebal Bacinschi, a prezentat, într-o conferinţă de presă, situaţia reducerilor de personal, precizând că noua organigramă va fi aprobată într-o şedinţă extraordinară în cursul acestei săptămâni. Astfel, vor fi reduse 19 posturi la Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice, două de la Clubul sportiv "CSM Focşani 2007", două de la Ateneul Popular "Maior Gh. Pastia", opt de la ansamblul folcloric "Ţara Vrancei", patru de la Teatrul Municipal Focşani, trei de la formaţia corală "Pastorala" şi 20 de posturi de la Administraţia Pieţei.