AFI Europe: primul magazin H&M din România va fi deschis în Cotroceni Park

Autor: Cristi Moga 28.07.2010

Compania AFI Europe, proprietarii mallului Cotroceni Park din Bucureşti, au semnat contractul de închiriere cu retailerul de îmbrăcăminte H&M, care ar urma să deschidă primul magazin din România în primăvara anului 2011, în cadrul mallului de 300 de milioane de euro.

Acesta este cel de-al doilea contract anunţat oficial, după ce şi reprezentanţii Băneasa Shopping City au anunţat semnarea unui contract cu lanţul suedez de îmbrăcăminte.

Magazinul din Cotroceni Park, la fel ca şi cel din Băneasa, ar urma să fie dispus pe două etaje.

"Sunt onorat să anunţ astăzi faptul că H&M, unul dintre cele mai cunoscute branduri de modă din întreaga lume, îşi va deschide primul magazin din România în AFI Palace Cotroceni Mega Fun", a declarat Israel Visel, directorul mallului Cotroceni Park.