Gran Via Spania începe în 2011 primele 90 locuinţe în Bucureşti din cele 5.000 anunţate

Autor: Mediafax 22.07.2010

Compania spaniolă Gran Via vrea să înceapă anul viitor construcţia a 90 de locuinţe în zona Lujerului din Bucureşti, în special pentru programul Prima Casă, investiţia de zece milioane de euro urmând să fie suportată din fonduri proprii. Gran Via deţine trei loturi de teren, ale fostelor fabrici Tricodava, Frigocom şi Electrotehnica, cu o suprafaţă de peste zece hectare în Bucureşti, pentru care compania a plătit aproape 100 de milioane de euro în 2006 şi la începutul anului 2007, şi a anunţat iniţial că va dezvolta în total peste 5.000 de locuinţe, spaţii de birouri şi comerciale. "Vom încerca să construim ceva care să se potrivească actualului context al pieţei, respectiv să dezvoltăm locuinţe cu suprafeţe mici, care să beneficieze de TVA redusă şi care se încadrează în programul "Prima Casă". Din ce am văzut pe piaţă băncile au dat credite doar pentru acest program", a declarat Antoanela Comşa, directorul general al Gran Via România. În luna mai, activitatea companiei în România a fost restructurată, astfel că toate firmele deţinute pe piaţa locală au fost reunite într-un holding, cu un capital social de 122,8 milioane de euro, reprezentând valoarea activelor - terenuri şi construcţia de la Constanţa.