Polonia va termina înainte de termen un stadion pentru Euro 2012

Autor: Andreea Mioara Neferu 19.07.2010

Poznan va fi primul oraş polonez care va finaliza lucrările la stadionul pe care se vor desfăşura meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal de peste doi ani, scrie Warsaw Business Journal. "Lucrările de la stadion se apropie de final. Sperăm ca până în septembrie acesta să funcţioneze deja ca centru sportiv şi pentru evenimente culturale", a declarat Ryszard Grobelny, primar al oraşului Poznan. Stadionul va avea 46.000 de locuri, 221 de puncte de catering, două restaurante, un bar şi 2.050 de locuri de parcare. Municipalitatea din Poznan a investit 713 milioane de zloţi (174 mil. euro) pentru a moderniza complexul, ce va găzdui meciuri la Euro 2012.