Senatorul Verestoy oferă 545.000 de euro ca să preia 56% din acţiunile Matriţa Odorheiu Secuiesc

Autor: Adrian Cojocar 11.07.2010

Senatorul UDMR Attila Verestoy va lansa în perioada 14 iulie - 21 septembrie o ofertă de preluare pentru un pachet de 56% din acţiunile producătorului de componente metalice Matriţa Odorheiu Secuiesc (MATA), pentru care oferă în total 2,3 mil. lei (545.000 de euro). Preţul oferit de Verestoy, de 0,09 lei/acţiune, este acelaşi cu cel plătit în aprilie pentru achiziţia unui pachet de 13,6% din acţiunile companiei, în urma căreia a depăşit pragul de 33%, care îl obligă să deruleze ofertă de preluare. Ultima tranzacţie cu acţiunile Matriţa s-au derulat în data de 2 iulie la un preţ de 0,05 lei/acţiune, nivel cu 80% mai mic decât cel oferit de Verestoy în ofertă. Casa de brokeraj care va intermedia operaţiunea este Eastern Securities, deţinută tot de senatorul UDMR. Matriţa Odorheiu Secuiesc a avut în 2009 afaceri de 26,6 mil. lei, însă profitul din ultimii ani a fost unul modest, de 20.000 - 30.000 de lei. Valoarea contabilă a companiei era la finele anului trecut de 15,49 mil. lei, respectiv 0,34 lei/acţiune, care ar evalua firma la o valoare de câteva ori mai mare decât cea din oferta de preluare. Verestoy susţine că nu va delista compania în urma ofertei.