Unii economişti se joacă cu valiza nucleară: ar fi bună dispariţia euro?

Autori: Constanta Catalina Apostoiu , Bogdan Cojocaru 11.07.2010

Revenirea statelor din zona euro la sistemul de monede naţionale va permite întregii Europe să revină la creştere economică, apreciază Christopher Smallwood, economist la Capital Economics.
La polul opus, un raport al ING lansat săptămâna trecută prezenta dispariţia zonei euro drept cel mai mare dezastru economic din istoria modernă a lumii ce ar devasta toate ţările europene şi ar trimite o undă de şoc deflaţionistă până în SUA.
"În interesul sănătăţii economice şi succesului Uniunii Europene, zona euro trebuie desfiinţată. În condiţiile actuale, membrii cei mai slabi ai uniunii monetare, respectiv Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia şi Spania, riscă să se confrunte cu o perioadă lungă, ani sau chiar decenii de scădere economică şi deflaţie", a afirmat Smallwood, de la Capital Economics.
Politica Germaniei de a-şi baza creşterea economică pe exporturi reduce perspectiva dezvoltării exporturilor partenerilor ei, adăugat el.
"Germania, în pofida excedentului comercial mare, refuză să lase consumul intern să crească, ceea ce nu ajută economiile mai slabe. Această politică forţează statele cu economii mai slabe să ia măsuri deflaţioniste, care măresc şi mai mult deficitele bugetare", a spus economistul.
Economiile mai slabe din zona euro pot renunţa la euro, revenind la monedele naţionale, pe care le pot lăsa să se deprecieze, îmbunătăţindu-şi în acest fel competitivitatea şi relansându-şi exporturile, apreciază economistul Capital Economics.
De partea cealaltă a baricadei, olandezii de la ING spun că "o rupere completă a zonei euro ar avea efecte care ar pune în umbră ceea ce s-a întâmplat după prăbuşirea Lehman Brothers."
Noua drahmă grecească s-ar prăbuşi cu 80% în raport cu noua marcă germană, iar monedele Spaniei, Portugaliei şi Irlandei s-ar deprecia cu mai mult de 50%, generând o inflaţie de două cifre, conform scenariului ING.