Morgan Stanley are nevoie de 10 ani ca să iasă din Romcab. Cum vinde gigantul american cate 500 de actiuni pe zi

Autor: Andrei Chirileasa 06.07.2010

Morgan Stanley, unul dintre giganţii de pe Wall Street, cu venituri anuale de peste 23 mld. dolari, a rămas blocat pe piaţa bursieră românească RASDAQ, unde se chinuie să vândă participaţia de 23% pe care o deţine la producătorul de cabluri Romcab Târgu Mureş (MCAB), companie evaluată în prezent la circa 5,8 mil. euro.

Americanii au vândut în trei şedinţe de tranzacţionare din iulie circa 1.000 de acţiuni Romcab pentru care au înca­sat 5.000 de lei (1.160 de euro). Dacă ar continua în acest ritm, cu circa 500 de acţiuni vândute pe zi, Morgan Stanley ar avea nevoie de peste 10 ani ca să iasă din acţionariatul pro­ducătorului de cabluri.

Banca americană a cumpărat în 2007 un pachet de 23% din Romcab, prin intermediul firmei de brokeraj HTI Va­lori Mobiliare, condusă de Daniel Ţepeş, pentru circa 3,7 mil. euro. În prezent, Morgan Stanley îşi vinde acţiunile la un preţ cu 50% mai mic. Americanii şi-au vândut anul tre­cut în pierdere şi participaţia deţinută la BVB, după ce i-a vân­dut înapoi lui Ţepeş pachetul ma­jo­ritar de acţiuni al HTI.