Echipă naţională, caut sponsor

Autor: Cristina Roşca 05.07.2010

Federaţia engleză de Fotbal (FA) a pierdut un pariu important din cauză că echipa Angliei a ieşit pe uşa din spate la Campionatul Mondial din Africa de Sud. Mizând pe un turneu de excepţie făcut de Rooney & Co., FA nu a mai înnoit un contract de sponsorizare de 20 de milioane de lire sterline, în speranţa că după turneul final va găsi un sponsor dispus să plătească dublu, scrie The Telegraph. După parcursul ruşinos, nimeni nu mai vrea să îşi lege imaginea de naţionala albionului. Un purtător de cuvânt al instituţiei financiare Nationwide, al cărei contract de sponsorizare cu echipa naţională de fotbal a Angliei expiră la sfârşitul lunii, a spus că grupul a fost "mulţumit" de colaborarea care "i-a ajutat să devină mai vizibili pentru clienţi", însă a confirmat că "există slabe şanse" ca acest contract să fie reînnoit. Înainte de Cupa Mondială, Nationwide a fost dispus să plătească alte 20 mil. lire sterline pentru alţi patru ani, însă Federaţia Fotbalului (FA) a dorit mai mult, anticipând un turneu de succes. Surse apropiate au spus că FA nu a reînnoit contractul cu Nationwide înainte de Campionatul Mondial în speranţa că după turneu va putea încheia un acord de 40 mil. lire sterline. FA, care este aspru criticată pentru că a riscat contractul sperând că echipa naţională va avea succes, se confruntă acum cu provocări majore, fiind nevoită să găsească un sponsor nou. În prezent se poartă discuţii cu companii precum Blackberry, O2, Facebook şi Orange. Un expert în branding a avertizat că "după performanţa de la Cupa Mondială, brandul Angliei este asociat cu ruşinea. Sponsorii importanţi de la nivel mondial şi-au redus deja cheltuielile, iar Anglia va fi undeva la coada listei de acorduri dezirabile".