Cinci branduri aduc jumătate din vânzările Recaş

Autor: Ioana David 04.07.2010

Cramele Recaş, unul dintre principalii producători autohtoni de vin, a realizat în primele cinci luni ale acestui an o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro, în creştere cu 2% faţă de perioada similară a anului trecut, evoluţie determinată de "orientarea pe HoReCa (hoteluri şi restaurante) şi retailul tradiţional".

"Rezultatele din această perioadă nu modifică în mod vizibil estimările pentru întregul an. Ultimele trei - patru luni ale anului pot însemna jumătate din vânzările anuale", a spus Ciprian Roşca, directorul comercial al companiei.

Firma estimează o cifră de afaceri de 13 milioane de euro, nivel similar cu cel de anul trecut. Estimările Recaş sunt mai optimiste comparativ cu cele privind piaţa de vin, care ar putea să aibă un an mai slab cu un declin de peste 10%.

"Piaţa vinului nu avea cum să nu se înscrie în trendul general de scădere a pieţei băuturilor. Deşi erau aşteptări mari din poziţionarea sărbătorilor pascale ceva mai devreme ca în alţi ani, ceea ce ar fi trebuit să ducă la creşterea consumului atât în perioada Paştelui, cât şi la evenimentele de familie din perioada imediat următoare, acest lucru nu s-a întâmplat", a mai spus Ciprian Roşca.

Cramele Recaş exploatează peste 700 de hectare cu o producţie medie de peste 10 tone la hectar, din care rezultă aproximativ 5 milioane de litri de vin, echivalentul a peste 7 milioane de sticle de vin. Brandurile cu cele mai mari vânzări sunt Schwaben Wein Fetească Regală, Schwaben Wein Riesling italian, V Drinks Sauvignon Blanc, Sole Chardonnay şi Cuvee Uberland, care generează 50% din vânzări.

Aproximativ 20% din vânzări sunt generate de livrările externe, însă producătorul are în vedere majorarea acestor procente.

"În principal ne propunem revenirea pe pieţele din SUA şi Marea Britanie, precum şi intensificarea prezenţei pe noi pieţe precum Rusia, ţările baltice, ţările nordice, Japonia şi alte state din Asia", a mai spus Roşca.

La export cele mai mari venituri sunt făcute de brandurile Gama V Drinks , Frunza şi Terra Dacica.

Anul acesta compania a lansat două produse în cadrul gamei de HoReCa şi cash&carry. De asemenea, compania a demarat un proiect de investiţii, despre care afirmă că este cel mai mare de la înfiinţare.

Astfel, pentru extinderea şi modernizarea complexului de vinificaţie Recaş va investi 2 milioane de euro, pentru dotări mecanice alte 2 milioane de euro şi 2,2 milioane de euro pentru reconversia a 130 de hectare de plantaţie.

O piaţă de 450 mil. euro, dar în scădere