Cozile capitalismului: Sute de fani au aşteptat zile întregi în faţa magazinelor lansarea noului iPhone

Ziarul Financiar 24.06.2010

Sute de persoane s-au adunat joi în faţa magazinelor de telefoane din Tokyo, pentru a fi primii care cumpără noul telefon iPhone, în ziua lansării celui mai nou gadget Apple în 5 din cele mai puternice economii ale lumii, scrie Reuters.

iPhone 4, care se laudă cu un ecran mai luminos şi o baterie mai rezistentă decât modelul precedent, a înregistrat vânzări peste cele mai optimiste aşteptări, suprasolicitând sistemele de suport ale companiei şi obligând furnizorii să întrerupă serviciul de preluare a pre-comenzilor.

În Japonia, unde telefonul fost lnsat înaintea celorlate state din cauza diferenţei de fus orar, oamenii s-au îmbrăcat în costume iPhone şi şi-au pictat pe faţă imagini cu noul gadget.

"Nu pot să mă opresc din zâmbit", spune entuziasmat Noburu Takahashi, un muzician care a aşteptat de luni lnsarea telefonului la cel mai mare magazin Softbank din Tokyo. El este primul dintr-o coadă de 300 de persoane.

iPhone 4 va fi lansat joi şi în SUA, Franţa, Marea Britanie şi Germania.

Cu un ecran de 3,5 inci cu rezolutie de 960 x 640 pixeli si o densitate mai mare decat in mod normal (de 326 ppi, numita de Steve Jobs, seful Apple, drept "Retina Display" pentru faptul ca este dusa la extrema de distinctie a ochiului uman), cu un contrast de 800:1, cu 25% mai subtire decat fostul iPhone, telefonul va fi pus la vanzare, la preturi incepand cu 199 dolari.

Bateria mai mare permite 7 ore de convorbire 3G, 6 ore de navigare pe internet 3G, 10 ore de navigare prin retea WiFi (802.11n), 10 ore de rulare video si 40 de ore de muzica. Camera are o rezolutie de 5 megapixeli, cu zoom digital de 5x si "senzor de iluminare" pentru fotografiere/filmare in zone intunecoase, ce poate filma in format HD la 720p /30 fps.

Telefonul va fi disponibil in culorile alb si negru, modelul de 16GB costand 199 de dolari iar cel de 32 GB - 299 dolari.