Gabriela Agafiţei, 20 de ani de grafică

Nu sunt familiarizat cu lumea pictorilor, am rar ocazia de a trece pragul unui atelier. Am fost, de mai multe ori, în atelierul maestrului Val Gheorghiu, căutând să fur cu privirea, hulpav, orice amănunt, orice obiect aruncat aiurea şi, mai ales, să trag cu ochiul către tablourile înşirate într-o ordine dezordonată.

Poate e simplă şi vulgară indiscreţie (deşi nu cred), dar nu am cum să rezist ispitei de a a pătrunde într-un spaţiu unde, mi se pare mie, se petrece un fel de stranie alchimie. Pictorii trebuie că văd lumea altfel decât noi, profanii, iar aspectul de magazie în care sunt rânduite viziunile lor colorate conferă atelierului un iz misterios, magic.

Ei, bine, am avut norocul să calc în atelierul unui pictor pe care îl ştiam de la distanţă şi să văd, acolo unde au fost create, lucrările ce întregesc o expoziţie-bilanţ, de care ieşenii au ocazia să se bucure începând de pe 2 iunie: este vorba de Gabriela Agafiţei şi de cele 50 de lucrări de grafică ale sale. Sigur că altfel au fost acestea dispuse pe simezele Galeriilor din Sala Nicolae Tonitza, pe ce criterii, dat fiind că e vorba de "20 de ani de grafică", dar cred că am fost norocos că le-am putut contempla acolo, în spaţiul înghesuit, luminos al atelierului. Nu-mi arog, Doamne fereşte, nici o pricepere în domeniu, nu vreau să fur pâinea nimănui, tot ceea ce urmează să citiţi trebuie luat ca simple speculaţii, impresii neprofesioniste, de amator, de diletant. Nu sunt, la urma urmelor, nici primul, nici ultimul critic literar care încearcă să-şi sistematizeze impresiile despre unele lucrări de artă.

Grafica Gabrielei Agafiţei amestecă nonşalant diverse tehnici, printre care colajul mi-a atras atenţia numaidecât. În primul rând, pentru că el nu este folosit decorativ, ci de regulă ca un contrapunct compoziţional. Decupajele din ziare nu completează desenul, ci intră în dialog cu el şi i se integrează. Colajul nu e doar ramă ori rupere de rimt, forţare a unei armonii a liniilor, ci adânceşte sugestii sau chiar imprimă sens lucrărilor. Încadrând, de pildă, o siluetă de înger anemic şi debusolat, cu chip livid, răvăşit, pe un fundal vineţiu, gri, apăsător într-o ramă realizată din texte decupate din ziar, artista sugerează cumva că acea stranie şi nenorocită fiinţă decăzută, ale cărei aripi neputincioase îi marchează declinul, este o victimă a lumii noastre, un prizonier al acestei lumi strivite de imagini brutale, agresive, livrate, de regulă, prin intermediul presei, care nu doar reflectă, ci construieşte o realitate abrutizantă. În alte locuri, decupajele construiesc obiecte în sine (o barcă, de pildă, pe care plutesc, parcă tot în derivă, un om livid, spectral, însoţit de o felină ameninţătoare şi de o pasăre întunecată, deci de rău augur).

Se înţelege că lucrările Gabrilei Agafiţei spun şi poveşti, de cele mai multe ori nu foarte senine. Dar este acesta un mare atu al artistei, faptul că reuşeşte, din câteva linii şi câteva pete de culoare, să construiască o poveste. Siluete adolescentine, parcă chagalliene, parcurg un spaţiu ce pare adesea apăsător. Dar o fac cu o anumită naturaleţe, chiar cu o jubilaţie care este cea a speranţei, a încrederii în viaţă pe care doar tinereţea ţi-o poate da. Sigur, toate aceste figuri au ceva imaterial, lasă impresia că plutesc, că levitează, par a avea consistenţa unor libelule. Artista ştie să se folosească foarte bine de culoarea cartonului pe care lucrează, proiectând pe un fond de un albastru intens, marin, un cuplu imaterial, aproape transparent, care se desprinde din fundal şi se ridică insesizabil către un cer în care domină galbenul lumonos. Rezultă astfel o poveste de dragoste în cheie fantastică. Viziunea, aş spune atitudinea graficianului este una plină de candoare, de tandreţe faţă de aceste "personaje". Respiră mult rafinament, multă fineţe din aceste sondări într-o realitate gracilă, aflată parcă la limita dintre material şi nonmaterial, dintre figurativ şi nonfigurativ. Lucrările în albastru sunt dintre cele mai reuşite, având forţa discretă de a contura, din câteva linii, o lume pe care o simţi locuită de fiinţe care trăiesc în mediul lor cu irizări ireale.

Nu am cum să nu remarc că întreaga grafică a Gabrielei Agafiţei are obsesia păsării. În foarte multe lucrări, apare pasărea filiformă, fie ca "actant" al desenului, schiţată brâncuşian ori stilizată fericit, când i se imprimă un zbor ascensional, fie ca însoţitor al figurinelor umane. Fie că e vorba de un papagal colorat, care stă pe umărul unei femei, fie, de cele mai multe ori, că e vorba de un partener de singurătate al unora dintre "personaje", acest motiv trimite obligatoriu la zbor şi la o tradiţie simbolică, arhetipală care dă greutate multora dintre lucrări, care câştigă în acest mod şi posibilitatea de a deschide noi portiţe de interpretare celui care stă să ducă până la capăt sugestiile livreşti ale graficianului.

În pofida culorilor adesea apăsătoare, grafica Gabrielei Agafiţei este tonică, lasă să transpire şi bucuria creaţiei, dar şi o atitudine ludică, uneori ironică, alteori sceptică. Oricum, e vorba de o lume rafinată, situată, parcă, în prelungirea celei pe care avem impresia că o putem percepe în toate nuanţele sale. Ei bine, nu o putem face decât dacă ne lăsăm din când în când purtaţi de astfel de artişti în viziunile lor, dacă ne mutăm, fie şi pentru câteva minute, cât ne ia să căscăm ochii la lucrările dintr-o expoziţie, în lumea lor. Gabriela Agafiţei este unul dintre pictorii ieşeni care au acest dar, de a te găzdui într-o lume aparte, în care îţi face plăcere să te pierzi, pentru a te regăsi apoi înnobilat. Este efectul artei autentice, la urma urmelor.

P.S. Rectind acest text, observ că am folosit alarmant de mult cuvântul "parcă". Asta mă mulţumeşte, e semn că nu încerc să spun mai mult decât pot pricepe, în calitatea mea de admirator neprofesionist al unei arte exigente...

BOGDAN CRE}U (n`scut la 21 ianuarie 1978, în jude]ul Constan]a) este lector la Catedra de Literatur` Romån` din cadrul Facult`]ii de Litere, Universitatea "Al.I. Cuza" din Ia[i. Doctor în filologie, cu distinc]ia magna cum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegii critice. Explor`ri în critica [i eseistica actuale (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romånia; Premiul pentru debut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Vi[niec - un optzecist atipic (Premiul pentru debut al "Ziarului de Ia[i", nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "Romånia literar`"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura romån` contemporan` (Premiul pentru critic` al revistei "Ateneu"), Utopia negativ` în literatura romån`. Cronicar literar, eseist; a publicat în jur de 500 de articole în diferite reviste culturale. Semneaz` prefe]e la numeroase volume, antologii etc. Redactor al revistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilor din Romånia [i al Asocia]iei pentru Literatur` General` [i Comparat`. Din 2006, semneaz` o rubric` s`pt`månal` în "Ziarul de Ia[i". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" a Radio Ia[i, din 2006.