Germania riscă să distrugă moneda euro, crede miliardarul George Soros

Autor: Vlad Popescu - Mediafax 23.06.2010

Planurile de economii ale Germaniei pentru reducerea deficitului bugetar riscă să "distrugă proiectul european", iar destrămarea zonei nu poate fi exclusă, a declarat miliardarul George Soros, unul dintre cei mai faimoşi speculatori financiari.

"Politica germană reprezintă un pericol pentru Europa, ar putea distruge proiectul european", crede reputatul investitor. Soros a adăugat că nu poate "exclude colapsul euro".

"Dacă germanii nu-şi schimbă politica, ieşirea lor din uniunea monetară ar fi benefică pentru restul Europei", a spus el. Cancelarul german Angela Merkel a prezentat la începutul lunii iunie planuri pentru reducerea cheltuielilor publice cu 80 de miliarde de euro în următorii patru ani, cu scopul de a scădea deficitul structural al Germaniei sub limitele reglementate de UE până în 2013.

"Acum, germanii îşi trag vecinii spre deflaţie, care ameninţă să provoace o fază lungă de stagnare. Şi asta conduce la naţionalism, probleme sociale şi xenofobie. Democraţia însăşi ar putea fi ameninţată. Germania este izolată global (...) De ce nu permit creşterea salariilor? Asta ar ajuta alte state din UE să se ridice de jos", comentează Soros.