Diosi, OTP: Statul nu a ajutat băncile româneşti. De ce să le suprataxeze?

Autor: Liviu Chiru 23.06.2010

Statul nu are un motiv clar pentru a taxa bancile, întrucât nu a fost nevoit să intervină cu fonduri pentru a le susţine, aşa cum s-a întâmplat în Statele Unite ale Americii sau în Anglia, spune Laszlo Diosi, şeful OTP Bank.

"În Marea Britanie şi în Statele Unite ale Americii au cheltuit mulţi bani publici pentru a ajuta băncile, iar acum îi vor înapoi. Dar în România cine a ajutat băncile? De ce nu taxează statul companiile telecom?', a spus Diosi în cadrul unei întâlniri cu presa.

El afirmă că impozitele plătite de bănci vor creşte în mod automat atunci când BNR le va permite să utilizeze standardele internaţionale de raportare financiară, care vor conduce la obţinerea unor profituri mai mari. Deocamdată, BNR impune utilizarea contabilităţii locale, care are prevederi foarte restrictive pentru provizioane. Astfel, profitul net al băncilor este mai mic. Pe primul trimestru la nivelul sistemului bancar profitul a fost de circa 100 de milioane de euro.
Diosi afirmă că nici scopul introducerii unei asemenea taxe pe plan local nu este bine definit.

"Guvernul maghiar vrea să reducă taxele pentru companii şi pentru persoanele fizice, iar taxa suplimentară pentru bănci va contrabalansa aceste reduceri de venituri. Dacă măsura se ia pentru stabilizarea economiei, poate fi înţeleasă. În România avem însă doar ideea că băncile trebuie să plătească mai mult. De ce? Şi cum?", întreabă retoric Diosi.
El spune că problema principala este ajustarea cheltuielilor publice, pentru că altfel majorarea veniturilor nu ar face decât să "arunce bani într-un sac fără fund".