Adecco a pierdut poziţia de lider în HR după patru ani

Autor: Adelina Mihai 20.06.2010

Adecco România, filiala locală a uneia dintre cele mai mari companii de recrutare şi leasing de personal din lume, a pierdut anul trecut poziţia de lider de piaţă, după ce afacerile au scăzut cu 14%, la aproape 19,5 milioane de euro.

Noul lider este filiala locală a companiei olandeze Lugera & Makler, care şi-a majorat vânzările cu aproape 17%, mizând pe leasingul de personal, ajungând la o cifră de afaceri de 21,5 mil. euro.

"Scăderea cifrei de afaceri se datorează implementării unei noi strategii a grupului Adecco, şi anume analiza financiară EVA (economic value added) aplicată la nivel cont client. Prin introducerea acestei analize s-a constatat existenţa unor conturi ce generau pierderi, conturi ce au fost închise, având ca imediată consecinţă şi diminuarea cifrei de afaceri", susţine Florin Godean, national sales manager în cadrul Adecco România.

Strategia folosită la nivel internaţional a generat o creştere a profitabilităţii pe termen scurt. Cu toate acestea, profitul net al Adecco România a scăzut cu 21% anul trecut faţă de 2008, de la 950.000 de euro la 200.000 de euro. În 2009, cea mai afectată a fost divizia de recrutare şi selecţie de personal, business care a scăzut în rândul tuturor jucătorilor din piaţă.

"Businessul în România continuă să fie extrem de solid din punct de vedere financiar, permiţând astfel continuarea investiţiilor şi o diversificare a serviciilor. Nu cred că pierderea poziţiei de lider după patru ani va genera neîncrederea partenerilor noştri", a mai spus Godean. În prima jumătate a anului se remarcă o revenire a pieţei de recrutare, deoarece cererea şi identificarea de talente a crescut în rândul companiilor care mai fac angajări.

"Strategia pe termen scurt o reprezintă consolidarea financiară în vederea continuării procesului investiţional necesar. Dacă această strategie va atrage după sine şi recucerirea poziţiei de lider de piaţă, considerăm că obiectivele noastre vor fi depăşite", mai spune Godean.

Businessul marilor jucători de pe piaţa locală de recrutare, respectiv şapte companii, s-a ridicat anul trecut la aproape 90 de milioane de euro, într-o uşoară scădere faţă de 2008.

Printre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de recrutare se mai numără Manpower, APT, Trenkwalder Sobis, Agenţia de Servicii Professional sau Aims.

14 mld. euro în resurse umane

Grupul Adecco, care are sediul central în Zurich (Elveţia), are peste 5.500 de birouri în peste 60 de ţări, a înregistrat anul trecut venituri totale de 14,8 mld. euro, în scădere cu 26% faţă de 2008.

Profitul brut al grupului a fost anul trecut de 2,6 mld. euro.