Croitoru: Măsurile de ajustare fiscală nu pot fi inversate atât timp cât creşterea PIB este sub 5%

Ziarul Financiar 16.06.2010

Măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare nu pot fi invesate atât timp cât creşterea economică nu se reia viguros, adică aproape de potenţial, situat în jur de 5%, consideră Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu.

"România are de redus deficitul bugetar la 4,4% din PIB în 2011. Măsurile de acum, odată inversate, ar aduce problema înapoi, fără a găsi soluţii. Măsurile de acum nu pot fi inversate, atât timp cât creşterea economică nu se reia viguros. (...) O creştere economică viguroasă înseamnă că avansul se situează aproape de potenţial, în jur de 5%. (...) Personal, nu cred că avansul economic se va relua la nivelul potenţial în 2011", a declarat, miercuri, pentru Mediafax, Lucian Croitoru.

El a precizat că, dacă sunt respectate măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, fără deraiere, tot trebuie găsite soluţii pentru scăderea deficitului fiscal, de la 6,8% din PIB în acest an la 4,4% din PIB în 2011.